A murit Viorel Petrovici, fost jucător al Politehnicii Timișoara în anii ’60-’70

A murit Viorel Petrovici, fost jucător al Politehnicii Timișoara în anii ’60-’70

0
DISTRIBUIȚI

Foto: imagine arhivă de la retragerea ca jucător în 1973

Clubul de fotbal Politehnica Timișoara a anunțat ieri decesul fostului internațional de juniori și tineret Viorel Petrovici, fost jucător al echipe de pe Bega în anii ’60-’70.

Petrovici a murit duminică la vârsta de 81 de ani. S-a născut la 4 martie 1945, la Lenauheim (județul Timiș). În 1959 a fost legitimat la echipa de ”pitici” a CSȘ Banatul din Timișoara, iar în 1963 a ajuns la echipa de juniori a Politehnicii (numită Știința pe atunci).


După doar un an, a fost promovat la echipa de seniori.Și tot de la Poli își va pune ghetele ”în cui”, în vara 1973, la doar 28 de ani, imediat după promovarea în Divizia A.

„Retragerea a fost provocată de un grav accident pe care l-a suferit într-un meci cu FC Bihor, din deplasare, din toamna anului anterior: stând în ”zid” la o lovitură liberă a gazdelor, mingea a fost trimisă atât de puternic de executantul Szücs încât, lovindu-i capul, și-a pierdut un ochi…

Mijlocaș stânga (în sistemul 1-4-2-4), a jucat și fundaș. Jucător tehnic, tenace, bun șuteur, autorul unor goluri spectaculoase cu capul. A fost internațional de juniori și de tineret. A fost prieten nedespărțit, în perioada în care erau împreună la Poli, cu Regep și Gh. Kotormany (fiul marelui internațional ripensist din anii ’30).

Viorel Petrovici tocmai împlinise 81 de ani. Dumnezeu să-l odihnească”, se arată pe site-ul clubului timișorean.

Înmormântarea va avea loc miercuri 18 martei, de la ora 13, la cimitirul din satul Uliuc, județul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.