
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe Bulevardul Sudului din Timișoara, după ce șoferul unui autobuz nu a acordat prioritate de trecere unui pieton.
Conform polițiștilor timișoreni, un bărbat în vârstă de 51 de ani conducea un autobuz pe Bulevardul Sudului, circulând dinspre Aleea Azurului către Bulevardul Liviu Rebreanu. Ajuns la intersecția cu strada Sirius, acesta a surprins și accidentat o femeie de 54 de ani.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că victima traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale, fiind necesară intervenția echipajelor medicale.
Aceasta a fost preluată și transportată de urgență la spital pentru investigații amănunțite și îngrijiri de specialitate.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest de către agenții de la Poliția Rutieră, rezultatul indicând că acesta nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul. Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
UPDATE Autobuzul implicat în accident circula pe linia E2 a Societății de Transport Public Timișoara.
„Conducerea STPT a dispus declanșarea unei cercetări interne, prin constituirea unei comisii de cercetare disciplinară care va analiza toate aspectele legate de producerea incidentului. De asemenea, conducătorul auto a fost retras din traseu până la finalizarea verificărilor interne. Societatea de Transport Public Timișoara cooperează cu autoritățile competente, iar în funcție de concluziile cercetărilor vor fi dispuse măsurile care se impun, conform regulamentelor și legislației în vigoare. Siguranța participanților la trafic și respectarea regulilor de circulație reprezintă o prioritate pentru STPT”, a transmis societatea de transport.





