Acțiunea „România Plantează pentru Mâine” aduce natura mai aproape de timișoreni și...

Acțiunea „România Plantează pentru Mâine” aduce natura mai aproape de timișoreni și transformă un teren degradat într-o pădure urbană

0
DISTRIBUIȚI

Foto: OMV Petrom / Facebook

Un nou teren degradat din Timișoara urmează să fie transformat într-un spațiu verde, printr-o inițiativă comună a Primăria Municipiului Timișoara, Act for Tomorrow și cu sprijinul OMV Petrom. Acțiunea va avea loc sâmbătă, 4 aprilie, în cartierul Bucovina, pe strada Constantin Stere, pe o suprafață de aproximativ 0,8 hectare.

Proiectul presupune plantarea unei păduri urbane, alături de mai multe insule de arbori, arbuști și plante perene, selectate pentru adaptabilitatea la mediul urban și capacitatea de a susține biodiversitatea.

„Face parte din strategia noastră creșterea suprafețelor verzi din Timișoara, dar și calitatea spațiilor verzi deja existente. Conform Registrului Spațiilor Verzi, Timișoara are 627 hectare de spații verzi. Mă bucur că vom continua colaborarea cu Act for Tomorrow și anul acesta. Sunt încrezător că astfel de inițiative transformă orașul și comunitatea și au menirea să crească calitatea vieții în cartiere”, a declarat Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara.

Acțiunea face parte din programul „România Plantează pentru Mâine”, finanțat de OMV Petrom, și urmărește extinderea infrastructurii verzi la nivelul cartierelor, cu impact direct asupra calității vieții locuitorilor.

Participarea este deschisă publicului larg, iar voluntarii se pot înscrie accesând formularul de AICI.


Organizatorii vor pune la dispoziție echipamentele necesare, iar participanții sunt încurajați să vină pregătiți pentru activități în aer liber.

 „În Timișoara am început, acum un an, un tip de intervenție care pleacă de la nevoile reale ale orașului și construiește spații verzi acolo unde lipsesc cel mai mult. Am găsit în Primăria Timișoara un partener strategic și deschis să testeze soluții care aduc natura mai aproape de oameni. Campania din această primăvară duce mai departe acest model, prin dezvoltarea unei rețele de spații verzi la nivelul cartierelor”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow.

Intervenția din cartierul Bucovina are ca obiective reducerea temperaturilor în perioadele caniculare, îmbunătățirea calității aerului și crearea unui spațiu accesibil comunității. Proiectul face parte dintr-o campanie mai amplă din această primăvară, care include regenerarea a trei spații verzi: două păduri urbane și o pajiște urbană pe malurile Begăi.

Inițiativa continuă acțiunile desfășurate în 2025 în cartiere precum Fabric și Calea Șagului, unde peste 400 de voluntari au plantat aproximativ 10.000 de arbori, arbuști și plante perene, contribuind la transformarea unor terenuri neutilizate în spații verzi funcționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.