Artista braziliană Mari Froes va concerta în premieră la Timișoara, în cadrul...

Artista braziliană Mari Froes va concerta în premieră la Timișoara, în cadrul Flight Festival

0
DISTRIBUIȚI

Artista braziliană Mari Froes va concerta în premieră la Timișoara, în cadrul ediției din acest an a Flight Festival, eveniment care va avea loc în perioada 19 – 21 iunie la Muzeul Satului Bănățean.

Artista este cunoscută pentru fuziunea dintre MPB (Música Popular Brasileira), bossa nova, samba și elemente moderne pop/jazz. Artista a mai concertat acustic în România în toamna anului trecut, susținând două show-uri sold-out la București și în Cluj-Napoca.

Mari Froes este o cântăreață și compozitoare braziliană din São Paulo. Și-a început cariera în 2019, cu primele single-uri „Moça” și „Rosa e Laranja”, iar în 2020 a lansat EP-ul „Nebulosa”. În mediul online a atras atenția încă de la început prin apariția în cadrul COLORS Studio și prin sesiunile live-acoustic de pe canalul ei de YouTube – care au strâns peste 100 de milioane de vizualizări și i-au adus o comunitate puternică de fani pe rețelele sociale.

Unul dintre momentele definitorii ale carierei artistei a fost colaborarea cu duo-ul electronic francez Trinix – piesa „Vaitimbora” – care a devenit un fenomen pe platformele digitale și în playlisturile internaționale.


Turneul internațional din 2025 a cuprins orașe ca Barcelona, Dublin, Madrid, Amsterdam, Bruxelles sau Porto și s-a încheiat cu zeci de concerte sold-out, mai multe reprezentații duble și un impact profund în inimile publicului European.

În 2026, Mari Froes continuă să-și consolideze poziția ca una dintre cele mai interesante voci ale scenei muzicale actuale, lansând la începutul anului single-ul „Momento” și fiind confirmată în lineup-urile unor importante festivaluri precum Primavera Sound Porto ori North Sea Jazz Rotterdam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.