Buna Vestire este ziua în care, în tradiția bisericii creștine, Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că va aduce pe lume pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Este sărbătorită în fiecare an în data de 25 martie, cu nouă luni înaintea Crăciunului, când se celebrează nașterea Mântuitorului, fiind este cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului, consemnată în documente.
Sfânta Evanghelie după Luca, care începe cu vestea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu Buna Vestire, spune că Dumnezeu l-a trimis pe arhanghelul Gavriil la Nazaret, o cetate din Galileea, la casa în care locuia fecioara Maria, logodită cu Iosif dar aleasă de Dumnezeu Tatăl, spunându-i: Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus… Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema… Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.”
Praznicul împărătesc al Bunei Vestiri este sărbătorit în fiecare an în Postul Mare și este consemnat în calendarul ortodox cu dezlegare la untdelemn, vin şi peşte, indiferent în ce zi ar cădea, fiind, împreună cu sărbătoarea Floriilor, una din cele două zile din post mai puțin aspre. În plan liturgic, Buna Vestire e cinstită prin cântări și imne alese, dintre care o importanță deosebită o are Acatistul Bunei Vestiri, închinat Maicii Domnului ca laudă și mulțumire pentru eliberarea miraculoasă a Constantinopolului în urma unei invazii a perșilor și avarilor în anul 626. Acatistul Bunei Vestiri este prototipul tuturor acatistelor pe care le cunoaşte Biserica ortodoxă.
Buna Vestire, sărbătorită de biserica răsăriteană de la mijlocul secolului al VI-lea iar de cea apuseană din secolul al VII-lea, a fost imortalizată în arta creștină, fiind o temă fundamentală a acesteia, mai ales în Evul Mediu și în epoca Renașterii.
