
Foto: cscdumbravita.ro
CSC Dumbrăvița a fost aproape de al treilea succes la rând în acest început de an, dar alb-verzii au fost egalați pe final de CS Tunari, în deplasare. S-a încheiat 1-1 cu o contracandidată la retrogradare din Ilfov aflată însă mult mai în spate față de timișeni.
Deși gazdele au fost mai insistente și au avut ocazii în prima parte, dumbrăvițenii au deschis scorul în finalul reprizei. În minutul 45+3, Șeroni a degajat din propriul careu, Buțu a prelungit cu un balon înalt spre jumătatea gazdelor, Stănică a ratat intervenția și, pe fază Gheorghe Gondiu a intrat în posesie, a rămas singur cu Moroz și l-a executat cu un șut la firul ierbii.
Timișenii puteau avea chiar 2-0 în repriza secundă dar Calotă a lovit transversala în minutul 82 iar pe continuare Sofran a reluat alături. CS Tunari a egalat în prelungiri prin căpitanul Claudiu Dragu.
CS Tunari (antrenor Dinu Todoran): Moroz – Furtună (46, Mustacă), Stănică (75, Callejon), Ispas, Tudorache – Xavi Estacio, L. Bara (46, L. Ion), Roșu (82, R. Dumitru), Badea – Cl. Dragu (cpt.), A. Bălan
CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Mikloș – S.
Popovici, Panaite, Șeroni (cpt.), Misăraș, Gladun – Cibi (75, Butnărașu), B. Vasile (81, R. Ciurel), Curescu (81, Sofran) – Gondiu (63, Cristea), Buțu (46, Calotă)
La final, antrenorul echipei noastre, Florin Fabian, a declarat:
„Nu cred că meritam cele trei puncte astăzi. Din punctul meu de vedere, am făcut o partidă slabă, mai ales pe faza ofensivă. Nu am reușit să menținem posesia mingii, nu am avut tranziții mai multe și mai consistente. De aceea, cred că un punct este îmbucurător pentru noi și trebuie să ne mulțumim cu el. Într-adevăr, am mai avut câteva situații, inclusiv o bară, dar trebuia să marcăm… Am abordat meciul ca unul tipic de deplasare, în care am încercat să blocăm adversarul. Știam că gazdele își doresc mult victoria, au mare nevoie de puncte pentru a urca în clasament. În sfârșit… e un punct meritat, care ne dă o oarecare liniște pentru a pregăti meciul cu Concordia Chiajna.
La Buftea ne-am simțit bine, am avut două victorii și o puteam obține și pe a treia, cu mai multă consistență în atac, cu mai mult curaj în momentele de posesi. Dar le-am transmis băieților că trebuie să ne mulțumim cu un punct, pentru că mai mult nu meritam.
Trebuie să continuăm cu aceeași atitudine, cu aceeași organizare de joc. Va trebui să ne intereseze mai mult punctele și mai puțin jocul estetic. Avem mare nevoie de puncte pentru a ne salva de la retrogradare”, a spus la final Florin Fabian, tehnicianul dumbrăvițenilor.
CSC Dumbrăvița are 22 de puncte și ocupă locul 15. Tunariul e pe 20, cu doar 13 puncte. În runda 21, ultima a sezonului regular, va fi duel alb-verde pe arena Ștefan Dobay, unde va sosi Chiajna.





