
La sfârșitul săptămânii trecute, amatorii de distracție au avut parte de o petrecere spectaculoasă pe vaporul Pelican, care a făcut o tură dus – întors între Timișoara și Sânmihai, evenimentul fiind unul care și-a propus să promoveze vibe-ul Electroruga, festivalul care revine în ultimul weekend din luna mai, la Buzad.
Petrecerea i-a avut la cârma muzicală pe Dudu, Bia, Seba 1394 și MC Geeza, iar atmosfera a fost una de zile mari, publicul rezonând pe deplin cu seturile celor de la anonim TM.
„Pentru noi Electroruga e specială, e ceva construit pentru comunitate, exact ca și cum suntem și noi. E singurul festival adevărat lângă Timișoara, unde poți să mergi și pentru un weekend întreg să uiți de toate și doar să te simți bine. Abia așteptăm să vină. Ne gândim foarte serios, la ideea lui Seba 1394, să închiriem o rulotă mare, la care sa facem un sediu AnonimTM pe perioada festivalului“,, ne-a mărturisit Dudu, din partea echipei anonimTM.



Festivalul Electroruga de Buzad va avea loc în perioada 29 –31 mai , iar printre cei care vor fi pe afișul manifestării se numără Shantel & Bucovina Club Soundsystem, Kollektiv Turmstrasse, Township Rebellion, Anais & Born On Road, Soundopamine, Om la Lună, Implant pentru Refuz, Omul cu Șobolani, Orkid, Baby Elvis, D.E.N.I.S, Mock Surprize, Brainwasher și mulți alții.
Biletele pot fi achiziționate prin platforma iabilet.ro. Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, și Primăria Bogda.





