Formația Apocalips, din cel mai vestic oraș al României, marchează trei decenii...

Formația Apocalips, din cel mai vestic oraș al României, marchează trei decenii de existență cu un concert

0
DISTRIBUIȚI

Formația Apocalips din cel mai vestic oraș al României, Sânnicolau Mare, împlinește trei decenii de existență, momentul urmând să fie marcat cu un concert special care va avea loc la Timișoara.

Primul concert al formaţiei a avut loc în data de 18 octombrie 1996 în faţa a 600 de spectatori, unde muzicienii au avut în playlist două compoziţii proprii „Where Is The Sun” şi „Danger”, precum şi un cover, „The Sleeping Beauty” (Tiamat). Membrii formației ApocalipS au organizat două ediții ale unui eveniment ce a purtat numele de Apocaliptic Fest, care s-au desfășurat tot în Sânnicolau Mare.


Primul album al formației a apărut în aprilie 2002 sub numele de „Depresie totală”, materialul avându-i ca producători pe Edmond Karban şi Adrian Neagoe (Anarhia). Al doilea album poartă titulatura „Gate To Infinity” și a fost înregistrat și masterizat în perioada septembrie 2009 – aprilie 2010, în studioul Consonance, de același Edmond Karban (Dordeduh) și Cristian Popescu (Dordeduh). În 2016, la mijlocul lunii noiembrie, trupa a lansat un DVD aniversar care a marcat împlinirea a 20 de ani de existenţă a trupei, la Viniloteca în Timișoara.

Concertul aniversar al formației Apocalips va avea loc în data de 28 martie la Evil Priest (str Stan Vidrighin 14 – 16) în Timișoara și îi va avea în deschidere pe arădenii de la Athoris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.