Implant pentru Refuz a lansat o melodie nouă, despre tatuaje și legătura...

Implant pentru Refuz a lansat o melodie nouă, despre tatuaje și legătura lor cu sufletul

0
DISTRIBUIȚI

Formația timișoreană Implant pentru Refuz a lansat la sfârșitul săptămânii trecute o melodie nouă „Drumuri de dor”.

„Este o poveste despre tatuaje, despre legătura lor cu sufletul, cu mintea și mai ales cu timpul. Piesa a fost lansată în 20 martie la Club Quantic, alături de formațiile B-ton și The Strizzers. «Drumuri de dor» va fi inclusă pe un digipack special, în cadrul proiectului umanitar Musink for Humanity, unde muzica devine mai mult decât sunet, devine sprijin. Acest demers are scopul de a susține copii ajunși la nevoie și de a păstra vie memoria lui Nicolae Covaci.


Cerneala rămâne. Mesajul la fel”, au transmis cei de la Implant pentru Refuz.

În luna aprilie a acestui an, formația Implant pentru Refuz aniversează 31 de ani de existență. Călătoria trupei a început în vara anului 1995 in Timișoara, formația ieșind în evidență printr-un sunet nou și un mesaj direct, profund ancorat în actualitate. Formația alcătuită din Octavian „Vita”, Valentin „Freaky”, Răzvan „Meshu”, Alexandru Hera și Ștefan „Pișta” a lansat albumele „Implant pentru refuz” – 1996, „Permis postsinucidere” – 1997, „Culori” – 1999, „Oameni fără fețe” – 2001, „Monolith” – 2007, „Otheroot” – 2009, „Cartography” – 2015 , „Acustic (Live@Unirii5)” – 2016 și „Sub Radar” – 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.