
În urma întâlnirii publice dintre municipalitate și locuitorii și antreprenorii din zona Traian, Primăria Municipiului Timișoara a dat startul lucrărilor de regenerare urbană, cu intervenții simultane în Piața Traian, Piața Romanilor, strada Dacilor și strada Gheorghe Marinescu. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis, iar echipele constructorului PORR au început organizarea de șantier în Piața Aurel Vlaicu.
Viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean, împreună cu echipa tehnică a primăriei și reprezentanții constructorului, au prezentat locuitorilor și antreprenorilor din cartier etapele lucrărilor care se desfășoară pe aproximativ 57.000 mp de spațiu public.
„Avem trei priorități clare: să garantăm accesul pentru situații de urgență, să asigurăm accesul riveranilor și să permitem antreprenorilor să își continue activitatea fără blocaje majore. Am cerut constructorului un ritm susținut și zone ample de lucru pentru că experiența ne-a arătat că restricțiile pe tronsoane mici prelungesc disconfortul tuturor și graficul de finalizare al investiției.
Vom începe pe patru fronturi, vom monitoriza șantierul și vom ajusta organizarea lucrărilor unde este nevoie, astfel încât să menținem ritmul și calitatea”, a transmis Ruben Lațcău..
„Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în centrul istoric după reabilitare – afacerile din zonă au crescut, iar spațiul public a revenit la viață. Înțelegem că lucrările înseamnă un disconfort pentru toți cei care locuiesc sau își desfășoară activitatea în zona Traian, dar obiectivul este clar – o zonă revitalizată, cu mai multe oportunități pentru comunitate și pentru mediul de afaceri”, a precizat Paula Romocean.
Investiția are o durată estimată de 24 de luni, iar municipalitatea va informa din timp despre restricțiile de circulație și modificările transportului public. Lucrările sunt organizate în șase etape, fiecare de aproximativ patru luni, și pot înregistra întârzieri punctuale în cazul descoperirii vestigiilor arheologice sau a lucrărilor la rețelele edilitare existente.
Etapele lucrărilor sunt:
- Străzile Dacilor și Ștefan cel Mare, Piața Traian, Piața Romanilor și zona Sinagogii Fabric.
- Strada Zăvoi, Piața Petru Rareș și Piața Corneliu Micloși.
- Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, bulevardul 3 August 1919 și strada Ion Mihalache.
- Piața Traian, Piața Corneliu Micloși, bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache și zona din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe (străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu și Petre Ispirescu).
- Piața Traian, bulevardul 3 August 1919, strada Ion Mihalache, zona Bisericii Ortodoxe Sârbe și străzile Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.
- Străzile Costache Negruzzi, Ecaterina Teodoroiu, Petre Ispirescu, Anton Pann și Constantin Titel Petrescu.
Lucrările fac parte dintr-un proiect de regenerare urbană care vizează modernizarea infrastructurii și revitalizarea spațiilor publice din cartierul Traian.





