Primii păzitori ai memoriei: Descoperă cele mai vechi morminte ale umanității într-o...

Primii păzitori ai memoriei: Descoperă cele mai vechi morminte ale umanității într-o expoziție gratuită la Universitatea de Vest

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="wp-block-image">

Universitatea de Vest prezintă în foiaerul din fața Aulei Magna expoziția itinerantă „Primii păzitori ai memoriei. Înmormântările din Paleolitic”, care ilustrează primele obiceiuri funerare din istoria umanității.

Expoziția, curatoriată de Universitatea din Torino, prin Sistemul Muzeal și Alianța Universitară UNITA, o rețeaua de universități europene din care face parte și UVT, propune o incursiune în evoluția ritualurilor funerare și a expresiilor simbolice asociate cultului morților, de la primele înhumări ale oamenilor de Neanderthal până la sfârșitul paleoliticului, cu ajutorul unor mulaje ale unor morminte preistorice celebre, realizate în laboratoarele din Torino și în colaborare cu instituții muzeale și de cercetare din Europa. Înhumările paleolitice sunt reconstituite prin descoperiri  celebre precum cele  de la La Chapelle-aux-Saints și Kebara, mormintele duble de la Qafzeh, celebra „Dame du Cavillon” de la Balzi Rossi sau descoperirile asociate omului de Cro-Magnon. Sunt prezentate, de asemenea, înhumări cu un inventar funerar bogat, printre care cea a „Tânărului prinț” de la Arene Candide, dar și situri importante precum Grotte des Enfants, Romito sau Riparo Tagliente. Expoziția include și vitrine cu mulaje de cranii, unelte preistorice și pietre gravate, unele dintre acestea ilustrând manifestări timpurii ale expresiei simbolice și artistice. Printre piesele remarcabile se numără reprezentarea gravată a taurului de la Romito și o piatră decorată cu un motiv de leu, provenită de la Riparo Tagliente. Aceste artefacte evidențiază legătura dintre ritualurile funerare, identitatea socială și dezvoltarea gândirii simbolice în paleolitic.

Aceste morminte sunt importante nu doar pentru că se numără printre cele mai vechi cunoscute, ci și pentru că marchează una dintre marile cotituri din istoria umanității – manifestări care sugerează reprezentarea morții prin simboluri și practici ritualice pline de sens. Expoziția poate fi vizitată până în 10 aprilie, zilnic, accesul fiind liber.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.