
Pacienții care au nevoie de investigații imagistice beneficiază, începând din această lună, de un program extins la Spitalul Clinic CF Timișoara. Evaluările CT sunt disponibile de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-18:00.
Totodată, unitatea medicală a introdus posibilitatea efectuării zilnice de angiografii prin tomografie computerizată (angio CT coronarian), între orele 08:00 și 15:00. Măsura are ca scop facilitarea accesului pacienților care nu se pot prezenta dimineața, oferindu-le opțiunea de a efectua investigațiile și în a doua parte a zilei.
„Vrem să avem o adresabilitate cât mai mare, îndeosebi pe partea de angio CT.
Pentru că această investigație se face cu substanță de contrast, era nevoie ca de fiecare dată să meargă un medic ATI din spital în Ambulatoriul de pe strada Gării. Din acest an, am decis să avem un specialist în anestezie și terapie intensivă în permanență în unitatea sanitară de acolo. Până acum, asemenea investigații erau făcute doar de două ori pe săptămână”, a transmis dr. Cosmin Gridan, manager Spitalul Clinic CF Timișoara.
Angiografia prin tomografie computerizată este o investigație imagistică ce oferă imagini detaliate ale sistemului vascular, fiind utilizată pentru identificarea zonelor blocate, depistarea anevrismelor sau a plăcilor de aterom de pe pereții vaselor de sânge.
Computerul tomograf din dotarea spitalului utilizează o doză redusă de radiații, menținând în același timp o calitate ridicată a imaginilor.
Investigațiile sunt gratuite pentru pacienții care dețin bilet de trimitere de la medicul specialist cardiolog sau chirurg cardiovascular, emis în urma unei evaluări clinice prealabile.
Programările pentru investigațiile CT pot fi realizate telefonic la numărul 0761.979.858.





