Proiect de 4 milioane de lei în Timișoara pentru copiii cu tulburări...

Proiect de 4 milioane de lei în Timișoara pentru copiii cu tulburări de comportament și familiile lor

0
DISTRIBUIȚI

În contextul în care numărul cazurilor de copii cu tulburări de comportament este în creştere, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, în parteneriat cu direcţia de asistenţă socială a municipiului Timişoara, a inițiat un proiect pentru copiii care au nevoie de anumite servicii şi terapii specifice.

Pentru realizarea proiectului, a fost semnat contractul de finanţare, pentru înfiinţarea Centrului de zi pentru copii cu tulburări de comportament Timişoara, a cărui valoare totală este de 3.998.006,89 lei. Proiectul este finanţat prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială, apel proiecte Dezvoltarea de servicii specializate pentru copii cu tulburări de comportament – Regiuni mai puțin dezvoltate.

Prin intermediul noului centru vor fi oferite servicii specializate (evaluare şi intervenţii) adaptate nevoilor copiilor cu tulburări comportamentale, precum și familiilor acestora.


Grupul țintă este compus din 60 de copii cu tulburări de comportament, 20 dintre ei provenind din sistemul de protecție şi 40 din comunitate.

Monica Truşcă, directorul general al DGASPC Timiş, arată că „în ultimii ani, am observat o creştere a numărului de copii cu tulburări de comportament – elevi care nu respectă normele de învăţămȃnt, copii ai căror părinţi se plȃng că nu mai au resurse pentru a îi educa, fel de fel de cazuri pentru care este important să găsim soluţii. Nu ne dorim ca aceşti copii să ajungă în sistemul de protecţie, să fie instituţionalizaţi, dorim să oferim serviciile şi terapiile necesare astfel încȃt să le fie bine şi să depăşească problemele cu care se confruntă”.

Obiectivele proiectului presupun asigurarea infrastructurii necesare pentru înființarea unui centru de zi pentru copii cu tulburări de comportament în care vor fi furnizate servicii sociale specializate adaptate nevoilor acestora, precum și familiilor lor, identificarea grupului țintă – copii cu tulburări comportamentale – evaluarea lor și monitorizarea progreselor înregistrate în vederea ameliorării situației acestor copii, precum și servicii specializate. Ne

După materializarea proiectului, realizat din fonduri europene şi din contribuţia Consiliului Judeţean Timiş, se dorește ca reţeaua de servicii să fie extinsă la nivel judeţean. Proiectul are termen de finalizare în 31 iulie 2029.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.