
Artistul portughez Ricardo Caria, care locuiește de 21 de ani în România, este o prezență constantă în cluburile timișorene, iar spectacolele sale în care promovează valorile culturale portugheze (inclusiv muzica fado) le oferă celor prezenți un amestec de originalitate şi spontenaitate.
„Am ajuns în România fiindcă lucram la o multinațională și mi s-a propus să vin la Ineu în județul Arad. Mai apoi am tot rămas aici. Eu nu am nici un background muzical în familie. Tata are un atelier de termopane, mama e casnică. În timpul facultății în Portugalia m-am alăturat ansamblului de muzică tradițională și cântam la ukulele. Acolo am simțit că am o pasiune pentru muzică dar nu m-am gândit niciodată să-mi fac o meserie din asta. După primii șase ani de lucrat în România, am hotărât să-mi schimb viața. Știam ce nu mai vreau să fac. Am avut o oportunitate să cânt la un Christmas Party două piese de Michael Bubble, iar mai apoi am participat la concursuri„, spune Ricardo Caria despre începuturile sale muzicale.
Portughezul îndrăgostit de România a susținut o serie de spectacole în cluburile din Timișoara în ultimii ani și a cântat melodia „Amar Pelos Dois”, a lui Salvador Sobral, în cadrul semifinalei Eurovision din 2018 care s-a desfășurat la Timișoara. Pe lângă poveștile muzicale cu referiri la tramvaiele din Lisabona sau magia muzicii fado, artistul este pasionat și de ciclism, iar în vara anului trecut a străbătut 3.500 de kilometri prin șapte țări, pe ruta Arad – Lisabona, pe bicicletă.
O altă pasiune a sa este …turismul.
„Treaba cu turismul s-a născut cumva inedit. În concertele mele tot povestesc despre frumusețile Portugaliei și…la un moment dat chiar am avut două familii care au venit la mine acasă. Știu locuri frumoase, în care nu merg turiștii…merg la sat unde mâncâm tradițional…poate pe viitor voi avea mai mult timp și pentru acest proiect…să duc cât mai mulți oameni în Portugalia„, spune Ricardo Caria.

Printre proiectele muzicale ale lui Ricardo Caria se numără și înregistrarea unui album discografic cu piese proprii. Dincolo de evenimentele de club, artistul cântă și la evenimente private, unde…conform mărturisirilor proprii abordează doar muzică ușoară.
„Îmi place să interacționez cu publicul. La orice eveniment…fie concert sau nuntă…este câte unul care se bagă în seamă. Care vorbește mult și comentează. Care vrea să strice vibe-ul. Care vine la mine și vrea să îmi ia microfonul din mână și să cânte o piesă. Acestuia îi fac o dedicație. Dacă este și chel mai primește o piesă în plus, ca dedicație. Nu cânt manele la evenimente. N-am voce, nu-mi plac versurile. Cântăm doar muzică ușoară. Nici populară nu cânt…n-are rost. E ca și cum un artist român ar cânta fado la o nuntă în Portugalia. Ce cântăm noi? Bosquito, Holograf, Direcția 5, Rock n roll, Tina Turner, Bon Jovi…chiar și manele braziliene cum le zic eu de genul… Ai Se Eu Te Pego. La evenimente private avem o formulă mai mare și doi soliști. Și asta pentru că la asemenea cântări trebuie să ai un repertoriu cât mai divers, atât pentru oamenii mai morți sau mai vii care participă„, ne-a mărturisit Ricardo Caria.
Următorul concert din Timișoara al lui Ricardo Caria va avea loc sâmbătă 14 martie de la ora 21 la Stage Pub.





