
Zilele trecute au fost făcute publice nominalizările la competiția națională „Destinația Anului 2026”, considerată cea mai importantă întrecere din turismul românesc, printre cele peste 250 de destinații din aproape toate județele țării numărându-se și cele din zona de vest.
Aradul, cu valea Mureșului și stațiunea Moneasa
Aradul a fost nominalizat la categoria „Orașe care inspiră” iar Moneasa, la categoria „Stațiuni balneare”. Valea Mureșului se numără printre nominalizările făcute la categoria „Tărâmuri fermecate – zone geografice sau localități cu un bogat tezaur de natură, istorie și tradiție”, iar satul Roșia Nouă, care aparține de comuna Petriș, a fost nominalizat ca unul din satele de poveste ale României.
Și faleza Mureșului din Arad întrunește sufragiile pentru a fi considerată o destinație turistică în sine.
Nominalizări pentru șapte categorii în județul Hunedoara
În județul Hunedoara au fost nominalizate nu mai puțin de 11 destinații care merită vizitate. Municipiile Deva și Hunedoara se numără printre orașele atractive, la „Stațiuni turistice” a fost nominalizată Straja iar Ținutul Pădurenilor este considerat unul din tărâmurile fermecate ale țării. Banpotoc, cu minunatele sale „I Giardini di Zoe”, a fost numit la categoria „Sate de poveste” iar Arsenal Park” și „Dinosaur World Transylvania” la categoria „Joacă și Adrenalină – experiențe recreative și sportive, destinate copiilor, familiilor și vizitatorilor în căutare de activități dinamice și interactive”.
Cetatea Devei și Ulpia Traiana Sarmizegetusa sunt reprezentative pentru categoria „Sanctuare ale Istoriei – obiective de patrimoniu istoric și spiritual ce pun în valoare arhitectura, tradițiile și moștenirea trecutului”, iar Peștera Bolii, pentru categoria „Comori naturale – formațiuni/atracții geologice, peșteri, ape sau alte atracții naturale cu acces amenajat și management de obiectiv turistic”. Biserica din Densuș se evidențiază la categoria „Landmark – embleme ale turismului cultural, remarcabile prin valoarea artistică, arhitecturală și simbolică”.
Tărâmuri fermecate, comori naturale și patrimoniu istoric în Banatul Montan
Printre orașele menționate la categoria „Orașe care inspiră” se numără și Reșița iar Băile Herculane se află printre preferințe la categoria „Stațiuni Balneare”. Banatul Montan și Clisura Dunării aspiră la un loc de frunte la categoria tărâmurilor fermecate, iar Gărâna, cunoscută pentru festivalurile de muzică și taberele artiștilor este unul din satele de poveste.
Calea ferată Oravița-Anina, cunoscută sub numele de „Semeringul bănățean” a fost apreciat drept unul din obiectivele de patrimoniu istoric de mare valoare arhitecturală iar cascada Bigăr și cheile Nerei sunt considerate printre cele mai frumoase comori naturale ale județului Caraș-Severin.
Timișoara, orașul cu locuri care sunt destinații istorice în sine
Timișoara este unul din orașele nominalizate la categoria „Orașe care inspiră”, Țara Făgetului se numără printre destinațiile categoriei „Tărâmuri fermecate – zone geografice sau localități cu un bogat tezaur de natură, istorie și tradiție” iar Charlottenburg este unul din „Satele de poveste” ale României.
Piața Unirii și Piața Victoriei din Timișoara sunt considerate destinații turistice în sine iar bastionul Maria Theresia și clădirea operei timișorene se remarcă pentru valoarea lor artistică, arhitecturală și simbolică. Castelul Mocioni de la Foeni, recent restaurat, și sanctuarul neolitic de la Parța se încadrează printre obiectivele de patrimoniu istoric și spiritual, iar cascada Șopot de la Pietroasa este una din comorile naturale ale județului Timiș.
O noutate a acestei ediții este rolul pe care-l primesc reprezentanții destinațiilor clasate pe primul loc într-una din categoriile competiției la edițiile anterioare. Acestea nu mai pot concura, dar pot nominaliza alte destinații. Printre câștigători se află Țara Hațegului, care a obținut primul loc în 2023 și Castelul Corvinilor, câștigător al primului loc în 2024 la categoriile la care au concurat.
În următoarea etapă vor fi selectate destinațiile finaliste, iar ultima etapă, la care vor fi deciși câștigătorii pe baza voturilor publicului și juriului, va avea loc în luna aprilie.

























