
Un nou tur din seria „Descoperă-ți orașul”. Intitulat „Turul Bastionului Theresia cu Dan Codre” – cel mai vechi bastion construit și în același timp ultimul rămas din ansamblul cetății Timișoara – va avea loc în data de 7 martie, de la ora 15:00, căci deși este unul din vestigiile importante ale vechii cetăți austriece, istoria sa este necunoscută de cei mai mulți timișoreni. Participarea este gratuită dar numărul este limitat la 30 de persoane, care trebuie să completeze în prealabil formularul de înscriere: https://forms.gle/JBMGLXhcDMkgnFto7.
În data de 8 martie, în mansarda Muzeului Național al Banatului, muzeograful Marius Cornea, cercetător atent al familiilor care au construit identitatea urbană a Banatului, va prilejui o întâlnire cu doamnele care au definit eleganța și prestigiul Timișoarei burgheze și s-au remarcat prin educație, cultură și o prezență care a modelat viața publică a orașului.
Marius Cornea va scoate biografiile feminine ale lui Dagmar Kimmel, Else Kornis, Diel, Valeria Chiriță, Maria Ellinger, căsătorită Lichtscheindl, Annamaria Lichtscheindl, căsătorită Pogány, Zita Schuber, Ileana Demian, Liana Maria Gomboșiu, dr. Rodica Păcuraru și ale altor doamne din arhivă și le va însufleți prin detalii fine, gesturi sau decizii asumate într-o epocă a rigorii sociale. Ele sunt reprezentative pentru burghezia timișoreană și sunt definite printr-o educație solidă, rafinament și o prezență care impunea respect. Unele proveneau din centre culturale europene, altele din orașe bănățene cu tradiție, fiecare aducând în Timișoara un stil, o formă de eleganță și o autoritate discretă. Sunt istorii despre formare, despre salon, despre caritate, despre influență culturală a unor doamne care au susținut inițiative civice, au cultivat arta conversației, au modelat gusturi și au lăsat orașului o memorie feminină coerentă și demnă. Ziua de 8 martie este dedicată acestor doamne care au transformat prezența în forță și grația în reper.
Tururile ghidate vor avea loc la orele 11:00 și 14:00, iar intrarea este gratuită.






