Școala îngenuncheată

Să fim serioși: în România, învățământul e gratuit doar pe hârtie, și asta nu e o mare noutate. Mă apucă râsul (plânsul) însă atunci când văd reprezentanți ai statului care ar trebui să garanteze, că doar au susținerea legii, accesul la o educație de calitate că sunt cuprinși de mirarea fetei mari înainte de măritat. Ce-i lasă așa perplecși? Faptul că, din momentul în care își duc copilul în prima lui zi de școală și până acesta iese de acolo cu diplomă de Bacalaureat, părinții plătesc. An de an, lună de lună, își desfac portofelele pentru găleți cu vopsea, scaune, parchet, geamuri, protocoale, fondul clasei, fondul școlii, fondul universului-care-te-stoarce-de-bani. Este printre cele mai cunoscute secrete din țară.

Recent, în cadrul unei apariții la PRESSALERT LIVE, șeful Inspectoratului Școlar Județean Timiș a afirmat că, în calitate de părinte, nu a plătit niciun leu „neacoperit” și că, evident, nimeni nu ar trebui să o facă atunci când i se cere. Poate am întâlnit eu doar părinți bătuți de soartă, dar vă spun sincer că doamna inspector e prima de la care aud asta. În lumea reală, în liceele și școlile bune mai ales, mamele și tații achită privilegiile.

În lumea reală, acest SRL clandestin nu-i lasă pe părinții români să scape de condiția de pușculițe ascultătoare, șantajați nerușinat cu interesul copiilor. Așa cum se practică în țara noastră, un obicei prost aproape întotdeauna devine un sistem bun. Și ce dacă banii fără chitanță cumpără bănci, table, geamuri, zugrăveală astfel încât elevii să învețe în condiții decente? Și ce dacă toate aceste fonduri-fantomă se întorc în activități sau în alte beneficii pentru copii? Nimic nu justifică „mulgerea” de suprataxă pe șmecherie.

Indiferent de implicațiile problemei, acest lucru nu este doar profund imoral, dar și ilegal. La ce categorie de evaziune se încadrează această circulație neînregistrată a banilor prin sălile de clasă și cancelarii? Interesant este că, deși toată lumea cunoaște fenomenul și, într-un fel sau altul, participă la dezvoltarea lui, șeful ISJ ne mai spune că nu există vreo sesizare oficială din partea părinților și nici nu s-a dovedit, tot oficial, până acum, că aceste lucruri au loc. Ne aflăm, așadar, într-un spital de nebuni în care ne întrebăm dacă ăia sănătoși nu au luat-o mai razna decât pacienții.

Părinții sunt victime în această situație, chiar dacă ei nu se mai simt așa, iar argumentul lor este cel mai puternic, până la urmă. Jaful sistematic al educației a dus la crearea acestei mafii de catifea. Refuzul criminal al statului de a investi periodic în reconstrucție, atât a infrastructurii, cât și a conceptului de a face școală, ne-a adus aici, în lumea în care părintele se află față în față cu pereți scorojiți, scaune rupte și un sistem cu mâna întinsă. Nu e chiar alegerea Sofiei, dar nici ușor nu e. Ce faci, urmezi principiile dreptății sau dorința de a-ți educa fiul sau fiica? Într-o țară normală, una n-o exclude pe cealaltă. Aici însă asta este una din primele lecții învățate de copii. Iar atâta timp cât autoritățile se vor preface că elefantul din cameră nu există, educarea României de mâine se va face, ca și până acum, în genunchi și cu capul plecat.