Solistul trupei Pragu’ De Sus, Călin Bârcean, revine în faţa amatorilor de...

Solistul trupei Pragu’ De Sus, Călin Bârcean, revine în faţa amatorilor de folk cu un concert extraordinar VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

barcean

Muzicianul timişorean Călin Bârcean, liderul formaţiei Pragu’ de Sus, una din cele mai cunoscute nume pe scena folk-ului din vestul ţării, va susţine un recital extraordinar joi, 25 februarie, de la ora 21.00, la 1740 Music Cafe.

La sfârşitul anului 2014, Pragu’ de Sus a susţinut un concert extraordinar care a marcat împlinirea a zece ani de activitate, evenimentul avându-i ca invitaţi speciali pe Mircea Vintilă şi Maria Răducanu.


Cariera trupei a început în anul 2004, odată cu primele apariții scenice și cu editarea primului material discografic, „Decupaj Sonor”. Înființată de Călin Bârcean, Costel Răsuceanu, Marian Draghia și Constantin „Bebe” Borozan, Pragu’ de Sus a rămas, timp de un deceniu în prim-planul vieţii muzicale timișorene. Repertoriul abordat cuprinde sute de piese din sfera folk-pop-rock, dintre care peste 30 sunt compoziții proprii.

Solistul Călin Bârcean și Pragu’ de Sus au redeschis culoarele folkului în zona de vest a țării, prin apariții regulate și colaborări de durată cu artiști precum Mircea Vintilă, Mircea Baniciu (cu care s-a înregistrat piesa „Nimeni, nimeni” în 2009), Ducu Bertzi, Marius Bațu și alții. Proiectele trupei au atras și muzicieni timișoreni, Horea Crișovan fiind prezent pe ultimele două albume Pragu’ de Sus. Formaţia va susţine un recital vineri, 26 februarie la Vintage Pub din Reşiţa.

Biletele pentru concertul pe care solistul trupei, Călin Bârcean, îl va susţine joi la Timişoara costă 15 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.