Muzică, povești și acțiuni caritabile la sărbătoarea anuală a motociliștilor de la...

Muzică, povești și acțiuni caritabile la sărbătoarea anuală a motociliștilor de la Timișoara Bikers

0
DISTRIBUIȚI

Timișoara Bikers ONG îi invită din nou pe toți motociliștii și prietenii lor la o petrecere specială, care va avea loc sâmbătă, 25 mai, de la ora 19.00, la Cabana Vânătorilor din Chevereșul Mare.  Partea muzicală a evenimentului va fi asigurată de recitalurile susținute de Valeriu Iocsa, Sanctuar, The Crazy Plumbers, Dragoș Moldovan și Atlantis.

The Crazy Plumbers este prima trupă de psychobilly/rockabilly din România. Trupa a fost înfiinţată în 2012 din iniţiativa lui Levi (fost chitarist al formaţiei Recycle Bin din București) împreună cu Denver la chitară şi Moha la tobe. La început, stilul abordat de cei trei a fost rockabilly, dar în scurt timp acesta s-a transformat în psychobilly. Prima apariţie a formaţiei a avut loc în iunie 2012 lângă Vaslui la festivalul Open Camp după care a urmat mai multe concerte prin țară, la întâlniri de motociclişti şi în cadrul mai multor festivaluri. Acum patru ani, trupa a lansat primul material discografic numit 8 Beers, care cuprinde nouă compoziţii proprii şi trei coveruri psychobilly după Johnny Cash, Elvis Presley şi Nancy Sinatra. Lansarea discului a fost urmată de un turneu naţional, în oraşe ca Bucureşti, Ploieşti, Timişoara, Arad, Baia Mare, Cluj, Targu Mureş, Braşov, Iaşi şi Suceava.


În luna februarie a anului 2016, trupa a lansat un videoclip la piesa care dă titlul albumului, filmat în orașul nostru.

Formaţia timișoreană Sanctuar a lansat anul trecut albumul „Simfonia îngerilor“, un disc mult așteptat de fanii formației. Trupa Sanctuar a debutat pe scena rock-ului autohton în cadrul festivalului Rock la Mureș (Periam – Port) și a participat la mai multe festivaluri de motociclişti, susținând concerte în diferite cluburi locale, dar și în cadrul unor evenimente publice. După câțiva ani de muncă, Sanctuar a lansat în aprilie 2007 albumul de debut „Fiinţe Alese”. După o perioadă în care trupa ajunge să împartă scene importante cu trupe autohtone (Cargo, Iris, Trooper, Compact, etc), dar și internaționale – Bonfire, (Germania) și Kiss Forever Band (Ungaria), în octombrie 2011, Sanctuar lansează cel de-al doilea album intitulat „30 de Vieţi”. Odată cu lansarea albumului, trupa porneşte într-un turneu care cuprinde 30 de oraşe din ţară. În anul 2013, formația a fost desemnată finalistă la cel mai important concurs rock Wacken Open Air România, reprezentând cu fruntea sus, în acest eveniment, zona de vest a țării. În decursul anului 2016, trupa timişoreană a participat şi la realizarea compilaţiei One Take – Made in TM – disc care conţine melodii înregistrate de zece trupe din oraşul nostru.

La fel ca în ultimii ani, la sărbătoarea inițiată de Timișoara Bikers vor participa și de această dată cei de la Asociația Little People. „Avem un contract de colaborare și de câte ori putem, inclusiv la fiecare party, îi promovam și îi ajutăm să conștientizeze lumea, lupta lor pentru copiii cu cancer“, ne-au declarat organizatorii evenimentului, la care intrarea este liberă.

Foto: Flavius Neamciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.