Cercetătorii de la Universitatea Politehnica din Timișoara au realizat un dispozitiv de...

Cercetătorii de la Universitatea Politehnica din Timișoara au realizat un dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienți

0
DISTRIBUIȚI

Colectivele de cercetare din cadrul Universității Politehnica Timișoara au realizat, „în premieră cel puțin națională”, așa cum spune mesajul UPT, prototipul unui dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienți, cu care ar putea fi dotate secțiile de terapie intensivă, și care ar putea fi util în contextul pandemiei de coronavirus.

„Funcționarea dispozitivului se bazează pe reducerea încărcăturii microbiologice prin expunerea la radiații ultraviolete de tip UVC a aerului expirat de pacienții aflați în stare critică, infectați cu SARS-CoV-2, care sunt intubați și ventilați mecanic. Dispozitivul este conectat la portul de exhaustare al ventilatorului, care actualmente comunică liber cu atmosfera”, a transmis Universitatea Politehnica pe pagina de Facebook a instituției.

Dispozitivul de sterilizare a aerului expirat de pacienți a fost pus la punct de colectivele departamentelor CAICON (Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Organici și Naturali) și MEO (Măsurări și Electronică Optică) din cadrul Universității Politehnica Timișoara, cu sprijinul unui grup de voluntari care doresc să colaboreze în sensul îmbunătățirii produsului, și a fost apreciat de medicii anesteziști ca fiind extrem de util.

Conform mesajului UPT, prototipul este în faza de testare în laborator, pe un ventilator de terapie intensivă, rezultatele preliminarii fiind promițătoare.


Institutul Oncogen va asigura infrastructura necesară testării din punct de vedere microbiologic a dispozitivului. După încheierea testelor, Universitatea Politehnica Timișoara intenționează patentarea dispozitivului.

Sursa foto: Facebook / Universitatea Politehnica Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.