Timișorenii de la 8LightMinutes au lansat o melodie nouă pentru a-i ajuta...

Timișorenii de la 8LightMinutes au lansat o melodie nouă pentru a-i ajuta pe oameni să treacă peste izolare

0
DISTRIBUIȚI

Formația timișoreană 8LightMinutes a lansat recent melodia Ébredj fel („Trezește-te“), mixată și înregistrată de către Lukinich Attila, în studioul timișorean DSpro.

„Cu cea mai recentă piesă a noastră ne dorim să îi ajutăm pe toți să treacă cât mai ușor peste această perioadă de carantină“, spun membrii formației .

Zilele trecute, solista trupei 8LightMinutes a realizat alte două preluări care beneficiează de filmări pe Youtube, alături de tatăl ei, muzicianul Zsolt Szabo, la melodiile Nirvana – Oh Me și Esti Kornél-Éjszaka van. Cea mai recentă apariție a trupei timișorene a avut loc la mijlocul lunii februarie în cadrul târgului de viniluri organizat la Iulius Mall Timișoara.

Trupa s-a constituit în urmă cu patru ani, sub conducerea lui Zsolt Szabó sub numele de Funky Hats și de atunci au evoluat foarte mult, grație repetițiilor și diferitelor apariții scenice.


În 2019, formația și-a schimbat numele în 8 Light Minutes. În prezent, din trupă fac parte: István Tóth chitară solo, Abigél Szabó voce, Márk Kelemen percuție, Dávid König chitară bas, respectiv Zsuzsi Fodor voce, chitară ritm. De-a lungul ultimilor ani, trupa a evoluat pe scena mare a Zilelor Culturii Maghiare din Timișoara, dar și-au putut etala talentul la alte manifestări, reprezentând orașul nostru în cadrul festivalului VIBE care a avut loc la Târgu Mureș, unde tinerele talente au lăsat o impresie cât se poate de pozitivă în rândul spectatorilor.

La sfârșitul lunii martie 2018, tănăra formație de la Şcoala de Muzică şi Arte Artsoma, formată din cursanţi înscrişi în programul „Kids In A Band“ a susținut un recital în deschiderea concertului Vița de Vie care a avut loc în Reflektor Venue. Un alt recital memorabil al tinerilor de la 8LightMinutes a avut loc în clubul Capcana, în deschiderea concertului formației americane Crazy Town.


LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.