Formația Rockabil lansează cel de-al doilea album, „Un cântec promis“, la Buziaș

Formația Rockabil lansează cel de-al doilea album, „Un cântec promis“, la Buziaș

0
DISTRIBUIȚI
Formația Rockabil lansează albumul Un cântec promis

După o absență de cinci luni datorată pandemiei formația Rockabil se pregătește să revină în fața melomanilor cu un concert inclus în seria recitalurilor de lansare a celui de-al doilea material discografic, „Un cântec promis“, evenimentul urmând să se desfășoare duminică, 9 august, de la ora 18, la terasa „La Aeroport“ din Buziaș.

„După ce am lansat acest disc la Lugoj, Timișoara și Reșița, a venit și rândul Buziaș-ului. Inițial, plănuisem să facem această lansare undeva în luna mai, atunci când se deschid terasele, dar vorba unei zicale evreiești: «când oamenii-și fac planuri prea îndepărtate, Dumnezeu râde»… uite așa, după toate cele trăite deja de noi toți, sperăm să ni se-mplineasca dorința, duminică. Pregătirile sunt pe terminate, am stabilit playlist-ul cu toate piesele pe care le vom prezenta în acest mult așteptat recital, care va fi unul mult mai lung decât de obicei, fiindcă și perioada de staționare-n haltă a fost și ea pe măsură. Vom aborda piese de pe album, dar și reluări clasice ale genului, cu care am obișnuit publicul de-a lungul anilor. Avem și o noutate absolută și anume vom cânta cu secția ritmică schimbată, de asta dată avându-l la tobe pe Constantin Alexandru Borozan, Bebe cum îi spunem noi, un vechi și bun prieten de-al nostru cu care am mai colaborat cu diverse ocazii. Din păcate anul acesta Petre Prisacaru nu mai poate fi alături de noi din motive personale, cunoaștem cu toții acest aspect pe care-l înțelegem și-l regretăm“, a spus Valentin Ivănescu despre acest recital.

Valentin Ivănescu, solistul formației Rockabil

Formaţia Rockabil a fost fondată de Marian Draghia în anul 2007 și a avut parte încă de la început de un feedback deosebit în rândul celor care gustă pe pâine muzica rock denumită de mulți ca fiind „old school“.


Albumul de debut al trupei a fost editat cu doi ani în urmă sub numele de „Începuturi“ și a cuprins compoziții înregistrare în perioada 2007-2010. La sfârșitul anului trecut, Rockabil a lansat materialul discografic „Un cântec promis“. Pe lângă piesele incluse pe acesta, în cadrul recitalului din Timișoara care a marcat apariția acestui disc, spectatorii au fost vrăjiți de „poantele“ spuse cu har între melodii de către solistul Valentin Ivănescu și de chitaristul Bujor Hariga. La cântările celor de la Rockabil, alături de compozițiile proprii atmosfera e colorată cu piese etichetate în seria oldies but goldies, ca „Lucille” (The Dave Clark Five), „I saw her standing there” (The Beatles), „Further on up the road” (piesa inclusă printre altele și în concertul The Last Waltz de The Band) sau „Red House” (Jimi Hendrix).

„Am mai avut câteva invitații de a cânta acustic la terase, dar am așteptat oportunitatea de a reveni la rampă cu tot echipamentul necesar unui recital de blues-rock, în forță și-n adevăratul sens al cuvântului. În perioada de liniște relativă, am scris piese noi, le-am lucrat prin corespondență și cât de curând le vom încerca și pe viu la repetiții și-apoi în fața publicului, când se va ivi ocazia. Concertul de duminică se va desfășura cu toate normele de distanțare impuse de lege. Sonorizarea va fi asigurată ca de obicei de prietenul și veșnicul colaborator al trupei, Gabi Poșircă și suntem nerăbdători să revenim în fața publicului“, a mai adăugat Valentin Ivănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.