Povestea timișoreanului Horia Cardoș, de la distribuitor de înghețată la director de...

Povestea timișoreanului Horia Cardoș, de la distribuitor de înghețată la director de companie listată la bursă

0
DISTRIBUIȚI

Recent, Agroland Timişoara şi-a listat acţiunile la bursa de la Bucureşti și, potrivit datelor agregate de ZF din platformele brokerilor, lichiditatea în doar 30 de minute la această companie a fost de 6,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă că Agroland a bătut precedentul record, al SafeTech Innovations, pentru cel mai bun debut la bursă, în termeni de lichiditate, pentru o companie antreprenorială.

Fondatorul și directorul general Horia Cardoș a povestit în această seară, la emisiunea PRESSALERT LIVE, despre începuturile companiei.  „Când am înființat firma nu mă gândeam la așa ceva, abia apoi a început bursa românească să capete amploare, și iată că după 20 și ceva de ani am reușit și noi să listăm compania și suntem foarte mulțumiți. Pe vremea aceea vindeam înghețată, făceam distribuție pentru o companie din Arad, iar relațiile pe care le aveam cu proprietarii respectivei companii au dus la o colaborare cu o compania din Italia producătoare de produse pentru uz veterinar. Practic acolo a început totul, la sfârșitul anului 1996, în ianuarie 1997 am înființat compania, și așa am ajuns în zona de agricultură”, a rememorat antrepenorul.

Acesta consideră că domeniul în care activează este unul care poate crește mult pe viitor, România având încă potențial neexploatat. „Sunt anumite domenii în care România este încă un El Dorado. România este al zecelea exportator de cereale din lume, este a șaptea putere agricolă din comunitatea europeană. Polonia și Olanda, care sunt în față, pot fi depășite dacă exploatăm pe deplin potențialul țării”, a spus Horia Cardoș.

Listarea la bursă a companiei a fost un pas care implica riscuri considerabile, mai ales în pandemie. „Exista riscul ca evaluarea pe care am avut-o înainte de listare, atunci când am făcut majorarea de capital, să nu fie validată de piață. Și atunci putea apărea o neîncredere a investitorilor în compania noastră și ne-ar fi fost dificil pe viitor să atragem fonduri suplimentare. Vom face în fiecare an, probabil, majorare de capital, să aducem noi acționari în companie, undeva în limita a 10% pe an, și mai putem să emitem obligațiuni. În martie anul trecut a fost prima noastră acțiune pe bursă, am emis obligațiuni de 8 milioane de lei. Chiar atunci începea nebunia cu pandemia, bursele americane și europene erau pe roșu, dar cu toate acestea investitorii au avut încredere în noi. E o responsabilitate, e primul lucru pe care l-am simțit. Când ești tu și cu familia ta și ai gajuri și ipoteci, ești fidejusor la tot ce-și asumă compania… Ok, ai o responsabilitate față de familie, față de colegi – suntem peste 300 astăzi – peste toate acestea a apărut repsonsabilitatea și față de investitori, pe care nu-i știi și poate n-o să-i întâlnești niciodată”, a explicat directorul general al Agroland.

Acesta a vorbit și despre momentele de cumpănă ale companiei. „În 2008 am avut un accident de mașină destul de urât, care m-a ținut vreo două luni departe de afaceri. Pe vremea aceea deciziile le luam eu, lucrurile s-au precipitat, au decurs foarte prost, cei care mă secondau n-au reușit să ducă business-ul, la nivelul la care era atunci, și practic acela a fost cel mai prost an al nostru, 2008. Nicio companie fondată de mine nu a intrat în inslovență, și mă mândresc cu asta”, a mărturisit Horia Cardoș.

Acesta deține acum, împreună cu alți membri ai familiei, 76,5% din companie și intenționează să păstreze majoritatea și după următoarele majorări de capital și vânzări de acțiuni, pentru a-și duce mai departe proiectele.


„Presupunând că am primi o ofertă la prețul la care este evaluată acum compania, în jur de 50 de milioane de euro, poate vi s-ar părea ciudat, aș spune nu. Eu îmi doresc ca în scurt timp compania să ajungă la o evaluare de 100 de milioane de euro pe bursa românească, dar nu vreau să vând. Vinzi, ieși din companie, iar apoi trebuie să te apuci de altceva, și te vei gândi în ce să investești. Iar eu astăzi, și nu doar astăzi, ci și peste cinci ani, cea mai bună investiție pentru mine și familia mea este tocmai compania Agroland, unde banii pot să producă chiar mai mult. Și nu e vorba numai de bani, ci și de ce poate să facă compania”, a declarat antrepenorul la PRESSALERT LIVE.

Planuri mari, în România și peste hotare

Compania a investit în spații tot mai mari de „retail”, urmând să deschdă mai multe magazine în perioada următoare.

„Noi am început cu magazine de 20, 30, 50 de metri pătrați, unde vindeam produse pentru micii fermieri, pui de o zi, furaje, echipamente și așa mai departe, mai vinde și acum. Vindeam ceva produse pentru grădinărit și ceva produse pentru animale de companie. Partea de grădinărit e în zona de impuls, ți-a plăcut o plantă, o floare. Pe partea de hobby, și anul trecut, cu pandemia, și în acest an, și probabil și pe viitor, familiile au încercat să-și asigure singuri niște produse. Cea de-a treia categorie, animalele de companie, unde vânzările de hrană au crescut în pandemie, cu 20 – 25%. Piața asta este mai mare decât cea de hobby-farming. Aici putem spune că suntem lideri, cu 250 de magazine, iar pe zona de grădinărit și animale de companie suntem în primii cinci, respectiv șase – șapte jucători de pe piață. Dar cu deschiderea accelerată de magazine mari, în format de 500 – 600 de metri pătrați, avem unul la Moșnița, deschidem unul la Timișoara, probabil încă unul în oraș anul viitor. Avem și în București, altul în Afumați, iar luna viitoare mai deschidem două, unul în Mogoșoaia și încă unul tot în apropierea capitalei. Vrem să ajungem undeva la 40-50 de magazine de asemenea dimensiuni, iar asta înseamnă că vom fi un jucător cu un cuvânt de spus pe fiecare dintre cele trei categorii”, a spus Horia Cardoș.

Pe lângă extinderea în România, compania se uită și spre țările vecine. „Ungaria și Serbia vor fi primele piețe pe care vrem să deschidem magazine, datorită apropierii Timișoarei de granițele acestor țări, dar luăm în considerare și Bulgaria. Primul pas s-ar putea să-l facem chiar anul acesta, cu magazine online. Avem produse competitive, suntem unul dintre cumpărătorii importanți din România, dar și din Europa, pe anumite segmente. Pe acele piețe nu există jucători de mărimea noastră, și credem că putem să intrăm. În primul rând e vorba de proximitatea geografică, care ne permite să livrăm rapid”, a explicat antrepenorul.

„Din păcate, prea puține dintre produsele pe care le vindem sunt fabricate în România. Avem un plan în acest sens, dar anul trecut ne-a lovit destul de tare în acest sens, ca pe majoritatea comercianților, din cauza dificultății cu care s-au mișcat sistemele logistice, au fost foarte multe bariere. Am hotărât să aducem cât mai mult din producție în România, fie că vorbim de partea de genetică, cu pui de o zi, dar și furaje, echipamente, produse pentru grădinărit, pentru animale de companie. N-am stat să facem un procentaj, dar prea mult nu e produs în România. În afară de partea de retail, pe zona de agricultură vrem să facem din Agroland unul dintre grupurile importante companii care vor produce în România, inclusiv alimente. Suntem acum la partea de ouă de consum, posibil să revenim la carne de pasăre. Nu vorbim de produsul cel mai ieftin, vrem să fim implicați în producția de hrană de calitate superioară”, a mai spus Horia Cardoș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.