Licitație de 3 miliarde de lei pentru modernizarea unei magistrale de cale...

Licitație de 3 miliarde de lei pentru modernizarea unei magistrale de cale ferată din Banat

0
DISTRIBUIȚI

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat în această dimineață anunțul de licitație pentru modernizarea căii ferate între Timișoara și Caransebeș, în valoare de 645 milioane de euro.

Conform ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, „la finalizarea lucrărilor, timpul de parcurs dintre Caransebeș și Timișoara va fi de sub o oră pentru trenurile de călători, viteza maximă fiind de până la 160 de km/h”.

Ministrul a detaliat și ce fel de lucrări vor fi cuprinse în proiect.


Astfel, pe tronsonul 1 vor fi construiți 24 de km de linii noi; se vor reabilita 12 poduri și 49 de podețe; va fi construit un pasaj denivelat; se vor implementa 4 instalații de centralizare electronică; se reabilitează clădirile pentru călători din Caransebeș, Zăgujeni și Găvojdia, iar cea din Căvăran se va reconstrui; încă o clădire nouă va fi ridicată în gara din Caransebeș, pentru mentenanța și revizia trenurilor, în timp ce pe tronsonul 2 vor exista 20 de km de linii noi; 14 poduri și 40 de podețe vor fi reabilitate și se va construi un pasaj denivelat; și pe acest tronson vor fi implementate instalații de centralizare electronică – cinci la număr; se vor reconstrui sau reabilita clădirile gărilor din stațiile Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare.

Valoarea totală estimată a contractului este de 3.180.021.255,45 lei, echivalentul a aproximativ 645 milioane de euro. Contractul este împărțit în două loturi, după cum urmează:

1. „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 1 Caransebeș – Lugoj”
Valoarea estimată fără TVA: 1.437.751.581,09 lei

2. „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 2 Lugoj – Timișoara Est”
Valoarea estimată fără TVA: 1.742.269.674,36 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 26 iulie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 26 februarie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.