Cinci persoane la spital după un accident provocat de un șofer beat

Cinci persoane la spital după un accident provocat de un șofer beat

0
DISTRIBUIȚI

Accident de circulație, în noaptea de duminică spre luni, pe Calea Aurel Vlaicu din Arad. În urma coliziunii dintre două autoturisme, cinci persoane au ajuns la spital.

„În noaptea de 4 spre 5 iunie, în jurul orei 0:15, un tânăr de 24 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, dinspre UTA spre Fortuna, a pătruns pe banda 2, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 26 de ani, din Semlac, care, după impact, a fost proiectat pe liniile de tramvai, unde a intrat în coliziune cu un stâlp de beton.


În urma impactului, au fost transportați la spital, pentru evaluarea stării de sănătate, trei ocupanți ai primului autoturism, conducătoarea celui de-al doilea autoturism și o pasageră, toți răniți ușor. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis IPJ Arad.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Sursa foto: Facebook / AradTraffic

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.