
CSC Dumbrăviţa a mai anunţat o plecare, cea de-a şaptea oficializată. E vorba de mijlocaşul Adrian Zaluschi, care nu a mai fost prezent în lotul echipei în noul an. Altfel, alb-verzii vor mai pierde sigur la vară un jucător de care nu doreau să se despartă – fundaşul stânga Cosmin Gladun, intrat în ultimele şase luni de contract, s-a înţeles deja cu FC Argeş.
„Zalu” (34 ani), sosit la dumbrăviţeni de la Poli Timişoara în urmă cu un an, nu a mai rămas nici el în planurile pentru primăvară ale echipei pregătite de Cosmin Stan.
Experimentatul mijlocaş timişorean a jucat în 11 partide în sezonul de toamnă, fără a marca, după ce în prima parte a anului trecut evoluase în opt jocuri şi marcase o dată pentru alb-verzi în Liga 2.
Până acum timişenii au mai anunţat alte şase plecări, lista nefiind însă închisă cu despărţirile de Nenad Lalic, Paul Mercioiu, Mykhailo Plokhotnyuk, Alexandru Ciui, Ionuţ Tănase, Vlad Gîsă şi Eduard Amariei. La plecări va figura sigur şi Andrei Toroc (16 ani), care conform liga2.ro va juca la juniorii Bolognei, în Italia.
De asemenea, deşi e jucătorul Dumbrăviţei până în vară, Gladun (22 ani) va fi o altă pierdere viitoare pentru club. Fostul ripensist s-a înţeles deja cu colega de eşalon FC Argeş Piteşti. Clubul alb-violet anunţând înţelegerea cu fundaşul timişorean care a evoluat în 14 meciuri de „B” în sezonul de toamnă.
„Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu fotbalistul Cosmin Gladun. Jucătorul Dumbrăviței se va alătura echipei noastre în vară, atunci când contractul său cu echipa bănățeană se va termina”, se arată pe argesfc.ro.
CSC Dumbrăviţa, care în primele două teste au învins (scor 4-0) şi a remizat (2-2) cu juniorii mari ai UTA-ei, au un nou amical mâine, la Covaci, cu juniorii lui ACS Galaxy Timişoara.