Un tânăr drogat și fără permis de conducere s-a urcat la volan...

Un tânăr drogat și fără permis de conducere s-a urcat la volan și a provocat un accident

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Accident de circulație, joi, în localitatea hunedoreană Petroșani. Un tânăr a lovit cu mașina un autoturism parcat, iar polițiștii au descoperit că acesta nu are permis de conducere și ar putea fi drogat.

„La data de 4 aprilie 2024, în jurul orei 10:12, un tânăr de 19 ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Petroșani, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, la efectuarea virajului spre dreapta, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile iar în urma testării acestuia de către polițiști cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.


Menționăm că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a transmis IPJ Hunedoara.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.