
Membrii formațiilor Autostop și Metamorf – care au făcut istorie în muzica din România – vor susține un concert irepetabil la Timișoara, evenimentul urmând să se desfășoare vineri 18 octombrie, de la ora 20, la clubul Pixel. Pe scenă se vor afla Adrian Popescu (Cargo, Rezident Ex), Dixie Krauser (Pro Musica, Sector 3, Phoenix), Mircea Jebelean (Progresiv TM), Tavi Iepan (Cargo, Rezident Ex), Tibi Gajdo (Cargo, Rezident Ex), Mircea Nedelcu (Transit, Cargo), Laur Morun (Amala) și o serie de invitați printre care se numără Tavi Horvath “Vita” (Implant pentru Refuz, Blazzaj), Sergiu Nadaban (Pandora, Sur Austru, Gotic) și Victor Miclăuș.
„Cu Autostop, am fost ]n formula din care făceau parte Mircea Jebelean, Adi Bărar și Daniel Caran…după care a fost la bas Otto Schroder. Când am ajuns eu în trupă aici se făcea o muzică prgresivă cu elemente de jazz tock. Mircea Jebelean, tobarul, era un tip tobă de muzică…avea de la Zappa la Jethro Tull tot…dar muzica generației noastre era de fapt alta. Pe vremea aia apăruse The Police, Men at Wotk, Boom town Rats, Stranglers…și Mircea asculta și așa ceva…era interesat de muzica asta nouă…care apăruse după giganticele trupe din anii 70. Atunci Mircea a găsit un aliat în mine și a început schmbarea stilului. În Autostop. În perioada aia am compus piese care erau așa new wave, punk…nu știu cum să le spun acuma”, își amintește Tavi Iepan despre activitatea formației Autostop.

„În toamna anului 1983 m-am întlnit cu Dixie Krauser, el plecase din Cenaclul Flacărta unde cânta cu Pro Musica…avea actele băgate pentru plecarea definitivă în Germania și Adrian Păunescu a început să-l șicaneze.
A început să cânte cu Metamorf care pe vremea aia era o gașcă de puștani. Cu Tibi Gajda, Adi Popescu, Laur Morun, Sorin Grăjdeanu. Îmi plăceau Metamorf și chiar i-am sonorizat la Casa Tineretului. Era o muzică originală și proaspătă. Dixie Krauser m-a chemat să cânt cu ei și a început una din cele mai trăznite dar și mai faine perioade. Eram aproape în fiecare zi la sala de repetiții la clubul Electromotor și totul era muzică …în capul nostru. S-au făcut multe piese relativ rapid. Era exact ce ne doream. Am făcut concerte memorabile la Teatrul Maghiar. Două zile la rând. Sold out. Era chiar la două săptămâni după ce ne arestase Miliția și ne-a bătut crunt. Ne-au băgat în beciuri și arest preventiv. Treaba s-a auzit până la Europa Liberă. Acea formulă a ținut din păcate numai un an. După plecarea lui Dixie în Germania i-am dus la Metamorfiști la București să-și ia atestatele de liber profesioniști. Doi dintre ei au plecat în Armată. Eu în perioada imediat următoare am înființat Cargo…l-am luat și pe Tibi Gajda în formula cu Adi Bărar și Țucu Bleich. Avem cu Metamorf din perioada aia un film pe peliculă care a fost o idee trăsnită de-a noastră. Filmul a fost făcut de Gelu Șfaițer și Mircea Radu și are vreo cinci minute”, spune Tavi Iepan.
În ceea ce privește concertul irepetabil care va avea loc în data de 18 octombrie la Pixel, Tavi Iepan adaugă: Va fi un concert al unei generații care n-a avut șansa de a avea un material pe disc. Era imposibil pentru noi să intrăm la înregistări cu textele nastre făcute de Fane Dandu, cu atitudinea noastră și chiar și cu genul de muzică pe care îl abordam. E un fel de ultimul vals în care ne adunăm toți din toate colțurile Europei cu cei de aici…și nu cred ca pe viitor să mai rezolvăm o acțiune din asta. E un amestec de bucurie și melancolie…de povești pe care puțini le știu în mijlocul comunismului…care par ireale acum. Erau și atunci. Vă așteptăm cu drag!