
Polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara caută un minor în vârstă de 16 ani, care a plecat de la locuința sa, din municipiul Petroșani.
„Astăzi, 15 decembrie 2024, în jurul orei 21:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de un bărbat despre plecarea voluntară de la domiciliu a fiului său, Costache Denis Andrei, în vârstă de 16 ani. Potrivit bărbatului, minorul ar fi plecat voluntar de la domiciliul din municipiul Petroșani în data de 14 decembrie 2024, în jurul orei 14:30, și nu a mai revenit.
Tatăl a precizat că nu deține date despre posibila destinație a băiatului, însă ar fi vorbit la telefon cu acesta în cursul zilei de ieri, iar astăzi minorul ar fi fost văzut pe strada Aviatorilor, din Petroșani. Semnalmentele minorului: înălțime – 1,78 m, constituție normală, îmbrăcăminte la momentul plecării – pantaloni negri, încălțăminte sport de culoare neagră, geacă albă, cu dungă neagră pe mâneci”, a transmis IPJ Hunedoara.
Polițiștii efectuează cercetări pentru depistarea minorului, care a fost dat în urmărire națională și solicită sprijinul persoanelor care ar putea avea informații relevante despre locul în care se află acesta, care sunt rugate să le comunice la cea mai apropiată unitate de poliție sau la numărul unic de urgență 112.
UPDATE Minorul de 16 ani a fost depistat pe raza municipiului Petroșani, în locuința bunicii. El nu a fost victima vreunei infracţiuni.