
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula 35…40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni”.
Alerta pe termen scurt este valabilă miercuri până la ora ora 15:00, și vizează localitățile Zăvoi, Băuțar, Rusca Montană și Marga (județul Caraş-Severin), și Lunca Cernii de Jos, Cerbăl, Bunila, Lelese și Bătrâna (județul Hunedoara).
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că pentru locuitorii din zonele vizate a fost emisă o alertă prin sistemul Ro-Alert.
Vă remaintim că jumătate din țară se află sub un cod glaben de instabilitate atmosferică accentuată.
UPDATE Alerta cod portocaliu a fost prelungită până la ora 16:00 pentru localitățile hunedorene Brad, Crișcior, Buceș, Bucureșci, Blăjeni, Ribița, Balșa și Bulzeștii de Sus, și până la ora 16:30 pentru localitățile Brad, Vața de Jos, Crișcior, Baia de Criș, Zam, Luncoiu de Jos, Gurasada, Ribița, Vălișoara, Tomești, Vorța.
UPDATE 2 Avertizarea a fost extinsă pentru localitățile Ilia, Dobra, Zam, Gurasada, Lăpugiu de Jos și Burjuc, unde este valabilă până la ora 18:00.
Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.