
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de polițiștii timișoreni pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicat într-un caz de furt și agresiune petrecut în Timișoara.
Incidentul a fost sesizat de o femeie în vârstă de 60 de ani, care a raportat că, pe 30 aprilie 2025, i-a fost furată suma de 2.500 de lei dintr-o geacă pe care o avea în parcul de pe strada Lorena.
Mai mult, în dimineața zilei de 1 mai, în jurul orei 03:00, aceasta ar fi fost lovită de către trei persoane pe care le bănuia de furtul banilor.
În urma investigațiilor, polițiștii au identificat și condus la sediul poliției trei suspecți: doi bărbați de 23 de ani și o femeie de 30 de ani. Pe baza probelor administrate, anchetatorii au dispus reținerea unui dintre tinerii de 23 de ani pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Arad.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale incidentului. Autoritățile desfășoară activități specifice pentru elucidarea cazului și luarea măsurilor legale împotriva celor responsabili.