Poli Timișoara, învinsă acasă în prima manșă a barajului cu Minaur Baia...

Poli Timișoara, învinsă acasă în prima manșă a barajului cu Minaur Baia Mare. Tensiune la final pe micuța „Electrica” plină ochi

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica Timișoara a cedat în prima manșă din semifinalele barajului de promovare în Liga 2, scor 1-2, cu Minaur Baia Mare. Pe un stadion care s-a dovedit prea mic, alb-violeții nu au reușit să-i bucure pe cei circa două mii de fani care au umplut „Electrica”. Oaspeții au profitat de erori și au intrat cu un avantaj consistent la cabine, inclusiv în urma unui penalty. David Ciurel a punctat pe final, când colegii săi evoluau în superioritate numerică în urma eliminării lui Fofana.

Primele minute din teren nu au oferit un spectacol desăvârșit. Jocul s-a bucurat de un sold-out rapid înainte de meci, a fost și transmis pe TVR Timișoara, dar energia suporterilor, la fel ca în alte ocazii, poate fi și sufocantă. Minaur a gestionat bine tactic și a profitat în prima parte de erori. Arbitrul Marius Naidin, cunoștință veche a timișenelor (în mod negativ), a acordat penalty în minutul 41 după ce șutul lui R. Stănescu a lovit brațul lui Vlaicu în careu. Mosoarcă a fost învins de același fost talent al lui Dinamo, în dreapta sa. Repriza s-a încheiat crunt pentru timișoreni. După o lovituă liberă acordată ușor în lateralul careului, căpitanul Donca a trimis pe jos iar mingea deviată de un coleg l-a păcălit pe portarul Mosoarcă.

La 0-2, în repriza sescundă, Poli s-a aruncat în atac și jocul a semănat cu precedentul, ultimul din play-off, de la Pecica. Ocaziile mai periculoase au apărut după al doilea cartonaș galben văzut de Fofana, de la Minaur, în minutul 81. Presiunea a crescut tot mai mult, dar Avramescu (min. 81) abia ce a amenințat mai serios poarta lui Breban, cu o deviere pe lângă însă. Mult mai inspirat a fost nou intratul David Ciurel (84), când a trimis lângă bara portarului pentru 1-2 dintr-o lovitură liberă aproape de linia careului. Dar a fost un pic cam târziu, căci Minaur a continuat cu tertipurile la care centralul Naidin a dat dovadă de impasibilitate, nici Poli nu a fost mai inteligentă și a rămas clar cu șansa a doua în a ajunge în finala barajului. A

Returul de la Baia Mare e programat sâmbătă, de la ora 17.30. În cealaltă semifinală de pe acest traseu pentru un loc în Liga 2, Minerul Lupeni a fost egalată dramatic de gazda CSM Olimpia Satu Mare (2-2) într-un joc în care au fost notate trei eliminări, două în dreptul celor de la CSM Olimpia.

Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Miclăuș (81, Nagy), D. Roșu (81, Amariei), Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Rotariu – Prună (67, Militaru), D. Popa (67, Avramescu), Marincu (56, D. Ciurel) – Istratie. Pe bancă: Enășescu – Huminic, Tătaru, M. Lazăr. Antrenor: Cristian Gălan.

Minaur Baia Mare: Breban – I. Albu, Mondragon (57, A. Stan), Camara, D. Mureșan – Donca (cpt.), Fofana – Suciu (67, Buhai), R. Stănescu, Vitan (81, S. Ciocan) – Yolou Guigui (67, Ciubăncan). Pe bancă: R. Dumitru – Șofroni, Chitaș, Batin, D. Simion Antrenor: Constantin Schumacher.

„Cred că băieții au luptat admirabil, au avut un joc foarte bun, jocul s-a scris în două minute.


Penalty și lovitură liberă pe finalul reprizei, cam atât au avut adversarii noștri astăzi, o echipă experimentată, a știut să fragmenteze jocul când a fost nevoie. În prelungiri nu s-a jucat absolut deloc, noi rămânem cu această înfrângere, dar mergem la Baia Mare cu gândul că putem întoarce rezultatul. Pentru că am demonstat acest lucru.

Nu cred că a fost o greșeală la penalty. A dat unul la poartă de la 40 de metri, i-a dat în mână la jucătorul nostru. Am văzut și astfel de faze în Champions League și nu s-a dat. Sunt foarte multe penalty-uri. Acum am avut caz concret. Arbitrează cum pot ei arbitri în Liga 3, nu vorbesc despre ei. Eu nu știu dacă a fost penalty, dar sunt cazuri la fel, în care nu s-a dat 11 metri. A fost un șut de la distanță… Nu vreau să discut despre arbitraj.

Am controlat jocul după momentul eliminării, de fapt în toată repriza a doua am controlat jocul. Ei au venit de la cabine și nu au mai pus presiune prea mare. Însă sunt o echipă bună și e totuși un meci de baraj, cu miză, trebuie să ținem cont și de jucătorii noștri. Au și ei anumite probleme cu ale tinerețuri valuri. Cred că și începutul și meciul în sine a fost cu atitudine bună, am avut în mare parte controlul jocului. Într-adevăr, după penalty și ultimele minute ale primei reprize au fost haotice”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii.

Nervi după ultimul fluier

După fluierul final au apărut și incidente nedorite. Cei de la Minaur, în frunte cu antrenorul Constantin Schumacher, au insistat să aibă o ședință chiar în partea de teren în care se afla și grosul publicului timișorean. Publicul și jucătorii lui Poli s-au arătat iritați de gest. Mai întâi jucătorii ambelor echipe s-au luat la harță iar când se părea că echipa vizitatoare se îndreaptă sper colțul galeriei lor, un suporter, urmat apoi și de alții, a pătruns pe gazon, fugărind practic jucătorii Minaurului la vestiare. Unii dintre oaspeți nu au fost nici ei ușă de biserică, incitând prin gesturi și mai mult publicul iritat.

„Cred că din cauză că poate s-au bucurat excesiv, suporterii noștri au avut o asemenea atitudine. Dar de obicei noi nu avem probleme de genul acesta. Șanse foarte bune. Mergem la Baia Mare, trebuie să câștigăm jocul. Un gol nu cred că este greu să marcăm, în plus, față de adversar, dacă suntem mai concetrați pe faza de finalizare, cu siguranță putem să dăm un gol și să ducem jocul în prelungiri sau chiar două și să câștigăm jocul”, a adăugat Gălan.

„Îmi pare rău de ce s-a întâmplat la final, pentru că știam că galeria lui Poli e o galerie frumoasă, care merită o echipă la Liga 2 sau la Liga 1, sunt sigur că se va întâmpla asta în scurt timp pentru că acest oraș merită acest lucru. Doar că eu voiam să-mi strâng echipa la mijlocul terenului și să-i pun să mergem în lateral spre cabină, asta a fost ideea mea. Păcat de oamenii care au făcut acest lucru și n-au înțeles. E normal poate că scorul nu le-a convenit. Îi felicit pe jucătorii adverși, o echipă tânără, de viitor, care cred eu că dacă vor rămâne în aceeași formulă cred eu vor face o figură frumoasă în următoarea perioadă. Îi felicit, îmi felicit echipa pentru victorie, însă nu s-a terminat războiul. Mai avem o luptă și trebuie să ieșim învingători din ea… E o echipă tânără, care are elan, care joacă.

Încă o dată felicit galeria gazdă, care împinge echipa de la spate, chiar îi ajută și s-a văzut până la urmă un joc, nu cred eu că foarte plăcut. Pentru că jucătorii au presiune, nu au experiență foarte mare, și atunci s-a văzut acest lucru, însă e normal la nivelul ăsta. Nu sunt nici 50% (în finală) pentru că am văzut ce joacă Poli și sunt foarte sigur o să avem un meci foarte greu acasă”, a spus și Constantin Schumacher.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.