
Trei adulți și un copil au rămas blocați marți dimineața într-un lift care a căzut de la etajul doi la sobsolul unei clădiri din Timișoara.
Potrivit ISU Timiș, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea a patru persoane, trei adulți și un minor, blocați în lift, într-o clădire de pe Bd. Eroilor de la Tisa.
La fața locului au intervenit o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere, dintre care două cu modul de descarcerare, modulul de căutare-salvare, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și două ambulanțe SAJ.
La sosirea la locul evenimentului s-a constatat că liftul era căzut de la nivelul etajului II în subsolul clădirii.
Victimele au fost extrase si predate echipajelor medicale în stare conștientă și cooperantă.
UPDATE „La data de 17 iunie a.c., polițiștii Secției 2 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că liftul unui imobil de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa a căzut în gol de la etajul 1.
În lift se aflau doi adulți și un minor, care au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. A mai fost transportat la spital și un bărbat de 52 de ani (angajat al societății de mentenanță)care a suferit vătămări în timp ce încerca să deblocheze liftul. În acest caz, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea/ neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă”, a transmis IPJ Timiș.