CSC Dumbrăvița l-a ales rapid pe înlocuitorul lui Stan. Noul antrenor a...

CSC Dumbrăvița l-a ales rapid pe înlocuitorul lui Stan. Noul antrenor a mai activat în zonă, la Ripensia

0
DISTRIBUIȚI

Foto: arhivă (Leczki Jozsi/Mediafax Foto)

CSC Dumbrăvița, care ar putea continua în Liga 2 în ciuda retrogradării sportive, și-a ales deja noul antrenor principal, la doar o zi după despărțirea oficială de Cosmin Stan. Tehnicianul alb-verzilor din noul sezon e Florin Fabian, care le-a mai pregătit la nivelul eșalonului secund pe Ripensia, FC Baia Mare, Arieșul Turda și ACS Comuna Recea.

„Îi urăm bun venit noului nostru antrenor principal, Florin Fabian”, a anunțat clubul de la nord de Timișoara.

Fabian (50 ani) e fost jucător al lui UTA și Poli inclusiv. „Născut la 23 august 1974, la Satu Mare, a fost crescut la clubul fanion al orașului natal, Olimpia, pentru care a debutat la nivel de seniori în 1992. A mai evoluat de-a lungul anilor la Electroputere Craiova, Universitatea Craiova, Politehnica Timișoara, UTA, Electrica Timișoara, Diósgyör (Ungaria), FC Baia Mare și Victoria Carei.

Și-a început activitatea de antrenor la 31 de ani, la Victoria Carei, unde a fost în paralel și jucător.


În Liga 2, le-a pregătit pe FC Baia Mare (cu promovare în eșalonul secund în 2008), Arieșul Turda, ACS Fotbal Comuna Recea și Ripensia Timișoara. În perioada 2012-2021, a inițiat și coordonat activitatea școlii de fotbal Primavera Satu Mare. Ultimul angajament în fotbal l-a avut la CSM Olimpia Satu Mare, unde a îndeplinit rolul de director sportiv. Din 2018, este posesor al licenței UEFA PRO de antrenor.

Ne bucurăm să primim în familia alb-verde un profesionist, un antrenor implicat, dedicat și pasionat, așa cum este recunoscut Florin Fabian!
Să fie într-un ceas bun și bucurii cât mai multe pe banca Dumbrăviței!”, se mai arată în comunicat.

Deținător al licenței UEFA PRO, Fabian a avut la Ripi o perioadă scurtă în B, între octombrie 2021 și martie 2022. A înregistrat la roș-galbeni 3 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri. De CSM Olimpia Satu Mare, unde a fost director tehnic, s-a despărțit la finele lui 2023.

Clubul timișean nu a anunțat oficial continuarea la nivelul Ligii 2, dar are deja o cale deschisă prin faptul că FCU Craiova nu a primit licența. Dumbrăvițenii au retrogradat pe teren după pierderea barajului cu Chindia Târgoviște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.