Misiune economică în Africa de Sud, organizată de CCIAT

Misiune economică în Africa de Sud, organizată de CCIAT

0
DISTRIBUIȚI

În contextul în care economia mondială se restructurează, CCIA Timiș vine în sprijinul antreprenorilor care caută diversificare și potențial de creștere pe piețe cu economii în curs de dezvoltare, aflate în plină expansiune, prin organizarea unei misiuni economice multisectoriale în Africa de Sud, la Johannesburg și Cape Town, în perioada 8-20 noiembrie.

În prezent, Africa de Sud se află într-o fază de redresare, beneficiind de o bază industrială puternică, de sectoare financiare și de servicii foarte dezvoltate, care oferă un mediu prielnic pentru colaborări internaționale, investiții directe și parteneriate comerciale, cel cu Uniunea Europeană reprezentând o sursă majoră de finanțare externă.

Programul misiunii economice cuprinde participarea la întâlniri de afaceri și discuții la Consulatul General al României la Cape Town, menite să identifice noi posibilități de afaceri și stabiliri de contacte directe cu firme din Africa de Sud, în funcție de interesul exprimat și opțional, program turistic.

Costul participării la misiunea economică este 4.350 euro plus TVA, respectiv 4.350 euro pentru membri CCIAT, prețul putând varia în funcție de data achitării, ca urmare a creșterii prețului biletului de avion. Tariful include bilet de avion cu Lufthansa, orar de zbor informativ – Timișoara-München, München-Johannesburg, Cape Town-München, München-Timișoara – un bagaj de cală inclus de 23 kg, un bagaj de mână inclus de opt kg, zbor intern Lanseria – George, cazare zece nopți la hoteluri de 4 și 5 stele – o noapte în Johannesburg, Radisson Blu Gautrain 4 stele (mic dejun inclus), trei nopți în zona Pilanesberg, Ivory Tree Game Lodge 4 stele, Full Board și 2 safari pe zi, două nopți în Knysna, Protea Hotel by Marriott Knysna Quays 4 stele (mic dejun inclus), patru nopți în Cape Town, Taj Hotel Cape Town 5 stele (mic dejun inclus) – transferuri locale conform programului, tururi de oraș   Johannesburg, Pretoria, Cape Town cu Table Mountain, transfer Knysna-Cape Town cu prânz tradițional inclus, ghidaj local autorizat pentru tururile menționate în program, excursii și activități incluse, conform programului, asistență din partea CCIAT pe toată durata misiunii economice.


Nu sunt incluse în preț taxa de viză, transferuri la program profesional, excursii opționale, garanție cameră hotel (se achită la recepție), asigurare medicală și asigurare storno (recomandate).

Termenul de confirmare a participării este data de 25 iulie iar înscrierile se fac la numărul de telefon 0723 492 261 sau la adresa de e-mail tspataru@cciat.ro, Oana Spătaru – consultant cameral, unde se pot obține și informații suplimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.