Armă și alte obiecte folosite la braconaj cinegetic, găsite sub scaunul unei...

Armă și alte obiecte folosite la braconaj cinegetic, găsite sub scaunul unei mașini oprite în trafic

1
DISTRIBUIȚI


O armă lungă de vânătoare, cartușe, echipamente de termoviziune și alte obiecte folosite la braconaj cinegetic au fost găsite sub scaunul unui pasager al unei mașini oprite de polițiști la ieșirea din Recaș spre Bazoș, în județul Timiș.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut un bărbat de 44 de ani, bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Aceștia au oprit în trafic, vineri, la ieșirea din localitatea Recaș spre Bazoș, o mașină condusă de o femeie de 36 de ani, iar în calitate de pasager se afla bărbatul de 44 de ani.

În urma verificărilor efectuate asupra mașinii, sub scaunul pasagerului au fost descoperite mai multe obiecte, care ar fi folosite în activități de braconaj cinegetic, respectiv o armă lungă de vânătoare-calibru 7×64, 14 cartușe cu glonț de același calibru, două echipamente de termoviziune, un trepied destinat armei de vânătoare, un amortizor, două cuțite, sfoară și alte obiecte utilizate frecvent în activități de vânătoare.

În acest context, cercetările au fost preluate și continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, care au stabilit faptul ca bărbatul nu figurează ca persoană autorizată pentru deținerea sau portul de arme, iar arma descoperită nu este înregistrată în circuitul legal al armelor civile.

În urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 44 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

1 COMENTARIU

  1. Braconierii din Stanciova, Tes, Cralovat, zilele voastre sunt numarate… Destul ati macelarit cerbii din zona. Urmeaza sa va ridice unu care unu pe rand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.