
Peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au demonstrat, în zilele de 16 și 17 iulie, participând la o campanie de donare de sânge organizată la Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara.
Inițiativa umanitară a avut ca scop completarea rezervelor de sânge necesare în unitățile medicale și sprijinirea persoanelor aflate în suferință.
Acțiunea subliniază încă o dată implicarea activă a polițiștilor timișeni în viața comunității, dincolo de îndeplinirea atribuțiilor profesionale. Printr-un gest de solidaritate, aceștia au ales să contribuie direct la salvarea de vieți, arătând că sprijinul pentru semeni este o prioritate.
IPJ Timiș a reafirmat angajamentul de a continua să susțină astfel de demersuri și de a încuraja participarea la cauze nobile care contribuie la binele comun.