Muzică și solidaritate: festivalul Doomfest vine în ajutorul unui tânăr care și-a...

Muzică și solidaritate: festivalul Doomfest vine în ajutorul unui tânăr care și-a pierdut un picior într-un grav accident

0
DISTRIBUIȚI

Ediția din acest an a festivalului Doomfest – care va avea loc în perioada 22 – 23 august – este dedicată strângerii de fonduri pentru ajutorarea lui Mihai Bălan, un tânăr de 18 ani, care și-a pierdut piciorul în urma unui accident.

„Anul acesta, muzica are un scop mai mare. Are un nume. Un chip. O poveste reală. Mihai – un băiat de doar 18 ani, care ar fi trebuit să trăiască vara cu zâmbetul pe buze și visuri mari în față. Dar viața lui s-a schimbat într-o secundă, într-un accident violent. A urmat o operație, apoi alta… și, într-un final, amputarea piciorului. Durerea e constantă. Recuperarea – imposibilă momentan. Dar Mihai nu renunță. Și nici noi n-o vom face. La DoomFest 3.0, ne strângem pentru el. Nu doar pentru muzică. Ci pentru a construi speranță. Pentru a arăta că ne pasă. Că solidaritatea sună mai tare decât orice amplificator. Intrarea este GRATUITĂ. Poți dona. Poți sprijini. Poți aduce un zâmbet înapoi pe fața lui Mihai Balan. Fiecare gest contează. Fiecare leu îl apropie de o viață normală”, au transmis organizatorii acestui eveniment, Doomstriker LEMC Banat.

Festivalul DoomFest_3.0_2025 va avea loc la Hanul Km6, Timișoara în perioada 22 – 23 august iar artiștii care vor urca pe scenă în cadrul acestui eveniment caritabil sunt DJ Ritmo & MC Steliano, RaviHazard, Hidden Jester, Arhivers, Dan Helciug & Horea Crișovan, Celelalte Cuvinte, Ingrid, Alexandra Roșca & Imi Molnar, Trupa Vest, Rhythm Architects și Fără Filtru.

„Astăzi nu sărbătorim doar o zi de naștere — ci un tânăr care ne inspiră prin fiecare pas, fiecare zâmbet și fiecare vis pe care refuză să-l abandoneze.


Mihai Balan este dovada vie că puterea unui om nu stă în ceea ce pierde, ci în ceea ce continuă să ofere lumii: curaj, energie și o poftă de viață molipsitoare. Ne bucurăm că te-am cunoscut, Mihai, și de-abia așteptăm să ne revedem la DoomFest_3.0_2025, unde ne vom aduna nu doar pentru un scop nobil, ci și pentru oameni ca tine — care ne arată, în fiecare zi, de ce merită să luptăm pentru schimbare. Până atunci, îți dorim un an plin de oameni buni, de momente frumoase și de visuri care prind contur. La mulți ani, Mihai!”, este mesajul postat astăzi de organizatorii evenimentului.

Clubul Doomstriker LEMC Romania este format din oameni ai legii care au în comun pasiunea pentru motociclism și misiunea de a contribui la tot ceea ce înseamnă educație, performanță, ajutarea semenilor și sprijin prin implicare în comunitate. La ediția precedentă, în 2024, festivalul a strâns bani pentru susținerea proiectului „Color the Village”, iar cu doi ani în urmă evenimentul a adunat bani cu care motocicliștii au renovat două saloane ale Secției de Terapie Intensivă a Spitalului Militar din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.