
Foto: Virgil Simonescu
Joi seara, în Parcul Central din Timișoara, a avut loc un protest organizat de Mișcarea Antifascistă Timișoara în solidaritate cu poporul palestinian. Sub deviza „Opriți genocidul din Gaza, opriți ocupația”, participanții s-au adunat pentru a-și exprima revolta față de violențele comise în teritoriile palestiniene ocupate și pentru a cere încetarea sprijinului internațional acordat Israelului.
Organizatorii i-au încurajat pe participanți să vină cu oale, linguri, polonice sau alte obiecte care pot produce zgomot, pentru ca vocea colectivă să nu poată fi ignorată. Atmosfera a fost una de solidaritate și determinare, zgomotele improvizate completând pancartele cu mesaje de sprijin pentru Palestina.
„Protestul de joi este organizat în semn de solidaritate cu poporul palestinian, care suferă de decenii de ocupație, apartheid și, în prezent, genocid în Gaza, în văzul întregii lumi. Denunțăm sprijinul politic, economic și militar acordat Israelului de către guvernele occidentale, inclusiv cel român. Cerem încetarea imediată a atacurilor, ridicarea blocadei și tragerea la răspundere a celor responsabili pentru crime împotriva umanității. Ne adunăm în stradă pentru a spune clar: susținerea unui regim genocidar și colonial nu poate fi tolerată. Palestina are dreptul la autodeterminare, libertate și demnitate”, au transmis organizatorii pentru PRESSALERT.ro.
Criza umanitară din Gaza
Protestul vine în contextul intensificării violențelor în Fâșia Gaza, unde, potrivit organizațiilor internaționale pentru drepturile omului, mii de civili – majoritatea femei și copii – au fost uciși în urma bombardamentelor israeliene. Infrastructura medicală și sanitară este în colaps, sute de mii de persoane sunt strămutate intern, iar accesul la apă, hrană și electricitate este extrem de limitat din cauza blocadei impuse de Israel.
Mai multe rapoarte ale ONU și ale organizațiilor umanitare acuză statul israelian de posibile crime de război și încălcări grave ale dreptului internațional, în timp ce guvernele occidentale, inclusiv cel român, continuă să ofere sprijin diplomatic și militar statului israelian.
Protestele pentru Palestina s-au înmulțit în ultimele luni în întreaga lume, iar cel de la Timișoara se înscrie într-un val mai larg de mobilizare civică care cere încetarea violențelor și recunoașterea drepturilor legitime ale poporului palestinian.


























