
Un bărbat de 48 de ani din localitatea Dumbrăvița a fost amendat cu peste 1000 de lei și a rămas fără permis pentru 30 de zile, după ce a intrat cu mașina pe o alee din parcul Nordic Residence. Mai mult, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul a avut loc pe 30 iulie, în jurul orei 21:50, când polițiștii din Timișoara au fost alertați prin 112 de un bărbat care a observat un autoturism pe aleea parcului.
Deși la sosirea echipajului, mașina nu se mai afla la fața locului, oamenii legii au reușit să-l identifice pe șoferul vinovat. Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, autoturismul a intrat în parc urmărind doi copii care se deplasau pe biciclete.
Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a transmis că bărbatul a fost sancționat contravențional cu 1.012,5 lei pentru comportament agresiv în trafic, iar permisul său de conducere a fost suspendat. De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, continuând cercetările în acest caz.