Fritz și Simonis, la aceeași masă pentru Poli Timișoara. Alb-violeții, plan să...

Fritz și Simonis, la aceeași masă pentru Poli Timișoara. Alb-violeții, plan să ajungă rapid în elită cu Dan Alexa (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Foto: Virgil Simonescu

Politehnica Timișoara va trece la început de august pe noua societate, cea prin care autoritățile locale și județene vor putea finanța legal clubul de fotbal, rămas în Liga 3. Cu viziuni politice diferite, Alfred Simonis, președintele CJT, și Dominic Fritz, primarul Timișoarei, au promis că-și unesc forțele, alături de UPT, pentru ca viitoarea structură să nu ducă lipsă de nimic. În cadrul conferinței de presă organizate de cei din urmă, noul antrenor Dan Alexa a răspuns întrebărilor jurnaliștilor în premieră de la revenirea la alb-violeți iar misiunea sa e să o ducă în doi ani pe Poli în SuperLigă.

„Pentru noi este un eveniment foarte important pentru clubul Politehnica, pentru că iată putem să promovăm ceea ce ne-am propus cu un an în urmă. Am spus că avem nevoie de unitate, să promovăm tot ce înseamnă performanța în fotbalul timișorean și timișean. Tot în urmă cu un an am făcut apel la tot ce înseamnă implicarea mediului de afaceri din județul Timiș, Timișoara. Am avut surprize plăcute anul acesta, în care mulți parteneri au venit alături de noi. Din mediul economic am avut o susținere importantă. Ne-am atins obiectivele și cel mai important a fost unitatea și crearea unei academii solide. Rezultatele le-am văzut în urmă cu o lună. Rezultatul principal e acela că am ajuns în finala de promovare. Mai mult în urmă cu câteva săptămâni au fost anunțate și rezultatele pentru Academie și, la fel, putem să ne mândrim că suntem acolo unde ne-am propus. Vrem să creștem mai mult și pe această cale aș vrea să le mulțumesc în primul rând staffului pentru toată implicarea, celor implicați în partea administrativă până în prezent. Să mulțumesc suporterilor, care au fost alături de noi și care sper și sunt convins că o să fie alături de noi. Și de asemenea să mulțumesc sponsorilor, cu care am avut deja discuții pentru sezonul 2025-26, care o să fie în continuare alături de noi. Drept dovadă la ce am cerut în urmă cu un an, avem în momentul prezent în care domnul Alfred Simonis, din partea CJT, a propus un parteneriat cu Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica, astfel încât să creăm acea continuitate sportive, acea unitate și consider că e un moment în care să continuăm împreună, să găsim noi surse de sponsorizare, putem promova județul Timiș, municipiul Timișoara, nu doar la nivel de fotbal, ci la nivel sportiv!”, a declarat Simon Pescari, președintele CA al Politehnicii.

Șeful CJT a făcut și promisiuni serioase în privința infrastructurii. Viitoarea bază profesionistă dedicată clubului o vede ca o investiție poate chiar de foarte lungă durată, până la zece ani, dar și cu investiții pe măsură, până în 15 chiar 20 de milioane de euro. Deocamdată însă nu se știe nici locația exactă a acesteia. Că va fi Covaci, unde intravilanul ar ține chiar de PMT, ori la Parța, unde autoritățile locale sunt mai generoase în privința terenului.

„Ne aflăm pentru prima data în această formula și probabil nu ne vom vedea de foarte multe ori la conferințele de presă, pentru că atât eu, cât și Dominic, am hotărât că nu ne vom transforma în conducători de fotbal, ci oameni care vor sprijini echipa și clubul de fotbal, cu tot cu centrul de copii și juniori până la echipa mare, dar nu ne vom implica în deciziile clubului, așa că ne-am dorit ca acest moment să fie acum și să începem cu prezentarea noului antrenor al echipei Poli Timișoara. Dar mai ales să transmitem un semnal de unitate în sprijinul Politehnicii Timișoara. Să arătăm că și la Timișoara, dincolo de culoarea politică, dincolo de rivalități și competiții care pot exista între noi. Pe proiectele importante ale județului Timiș și ale Banatului putem să colaborăm foarte bine. Și acesta e doar unul dintre exemple. Nu a fost un drum usor. Am luat această inițiativă încă din prima zi a mandatului de președinte CJT. A fost foarte complicat să discutăm, atât eu la nivelul CJT, cât și Dominic cred la nivelul PMT, cu oamenii care au trecut prin procese numeroase în acești ani de zile în urma controalelor Curții de Conturi pe fostele finanțări ale echipei de fotbal. Iată că am găsit într-un final formula juridică legală prin care putem să sprijinim echipa de fotbal și să fim cu toții protejați, că respectăm legile în vigoare.

Vreau să-i mulțumim lui Dan Alexa în mod deosebit pentru faptul că a acceptat să lase un proiect cu care promovase, CS Tunari, cu un primar care se implică, un club care avea o bază sportivă și un lot destul de bun… pentru a veni acasă. Și probabil acesta e argumentul cu care l-am convins și acela fiind argumentul de a veni acasă, alături de familie, alături de echipa la care a jucat, a cărui căpitan a fost, cu care a jucat două finale de Cupă ale României, cu care a pierdut două finale de campionat… Echipa de suflet a sa și echipa al cărui oraș îl iubește pe el. Deci, îi mulțumesc pentru această ocazie. Vreau să mulțumesc și domnului Fritz, pentru faptul că a acceptat să găsim această colaborare, să facem această colaborare între cele două instituții într-un subiect sau pe un subiect care, repet, nu este foarte comod, n-a fost foarte comod funcționarilor din Primărie și Consiliul Județean. În ultimul rând, vreau să mulțumesc domnului rector al Politehnicii pentru că a acceptat de asemenea să se asocieze cu doi oameni politici până la urmă, pentru o chestiune care e emblematică pentru Universitate și pentru oraș, dar probabil că n-a fost cea mai ușoară decizie. Asocierea între cele două instituții, care până la urmă nu au neapărat o conotație politică și Politehnica, Universitatea Politehnica au făcut posibil ca acest nou club să fie înființat sau, mă rog, această nouă structură să fie înființată și să preia activitatea sportivă a celei vechi.

Vă spuneam de argumente cu care l-am convins pe domnul Alexa, probabil că și ambițiile noastre cu privire la baza de pregătire sportivă pe care o vom începe să o construim anul viitor cel mai târziu. Am identificat locul pe care îl vom amplasa, lucrăm la studii, la proiecte și anul viitor să începem cu partea de pregătire și ne dorim un complex sportiv care nu se va putea compara cu niciun astfel de complex sportiv din România atunci când va fi gata și vreau să mă credeți că sunt foarte serios cu ceea ce spun… Îmi doresc ca în perioada următoare echipa să fie cazată într-un hotel, vom închiria un astfel de loc pentru a aduce toți jucătorii la un loc și tot ce înseamnă infrastructura necesară unei echipe, unui lot care își dorește a acced în liga secundă anul acesta și imediat după aceea să accedem în prima ligă fotbalistică, acolo unde finanțările din partea Primăriei și din partea Consiliului Județean vor crește de la an la an. Am declanșat deja procedura de finanțare a echipei pentru anul acesta, am recomandat conducerii clubului ca anul viitor bugetul să fie unul mai ambițios și să începem să investim și în pregătire și în centrul copiilor și juniori și în infrastructură. În fiecare an de acum înainte la nivelul Consiliului Județean vom investi sume importante pentru a aduce echipa, clubul Poli Timișoara la nivelul la care ar trebui să fie un club de fotbal profesionist.

Închei mulțumindu-i președintelui domnul Simon Pescari, pe care îl cunosc de foarte foarte mulți ani și îi admir disponibilitatea de a se împărți între Politehnică și să fie și prorector al Politehnicii, lucru care îi consumă mult mult din din timpul pe care îl are. Și veți vedea că în această formulă lucrurile vor funcționa de acum înainte. Nu în ultimul rând, poate cel mai important, mulțumesc suporterilor echipei, celor de la Druckeria, care s-au implicat și au fost alături de club și în cele mai grele momente ale clubului Politehnicii. Iar acest lucru probabil că de asemenea nu poate fi comparat cu niciun alt club din România. Practic aceștia au ținut în viață clubul de fotbal și dacă astăzi avem de unde să plecăm, avem datorită celor de la Druckeria, care au sprijinit această echipă.

Fac și eu apel la sponsori, fac și eu apel la societățile comerciale din Timișoara. O mare parte din cheltuieli nu pot fi acoperite din banii publici și e nevoie de sponsori, așa cum vă spunea și domnul Pescari. Și acest moment în care suntem cu toții în jurul unui symbol al Timișului și al Banatului poate fi și un semnal pentru cei care doresc să vină să sprijine, pentru că suntem un proiect serios, care va avea și stadion. Stadionul mic anul viitor, stadionul mare peste doi ani și jumătate-trei, de acum inainte. E deja oficial că se va construi stadionul mare. Prin urmare avem toate premisele să fim în trei ani de zile în prima ligă fotbalistică și să putem să ne batem din nou cu marile echipe ale campionatului nostru”, a spus Alfred Simonis.

Dominic Fritz a plusat în declarații cu stadiul avansat al arenei din Calea Buziașului, unde a sosit acoperișul care urmează să fie montat zilele următoare.

„Sportul are un potențial enorm pentru a aduce împreună comunitățile noastre. Și ce am văzut cu brandul Poli, cu toată munca și a suporterilor Poli este că există acest potențial. A fost din multe motive folosit prea puțin în ultimii ani și de aceea faptul că noi acuma susținem împreună acest proiect este și o ambiție de a reface acest brand ca un loc în care toți timișorenii și toți timișenii se pot aduna indiferent de diferențele lor, de simpatiile lor politice, de clase sociale și așa mai departe. Avem nevoie din nou de acest loc și acest loc este un loc fizic, cele două stadioane, acest loc este și un brand, o echipă, un crez și acel brand, această echipă este Poli Timișoara. Vreau să spun foarte clar că acest proiect nu este echipa lui Simonis, nu este echipa lui Fritz, nu este echipa lui Drăgan, ci este echipa Timișoarei, echipa comunității. Și provocarea pentru noi va fi să găsim în următoarele luni și ani o formă de guvernanță prin care putem să ne asigurăm că acest proiect are viitor pe termen lung, indiferent cine conduce Primăria Timișoara sau județul Timiș. Și să ne asigurăm că acest proiect va avea susținerea comunității, susținerea municipiului, a județului, susținerea mediului de business indiferent de politic și că politicul stă să să dea un imbold la început, sigur au și o finanțare, dar nu se bagă în deciziile sportive și așa mai departe. Asta este provocarea la care lucrăm și eu sunt foarte încrezător că vom reuși să facem acest lucru.

Noi am lansat deja anul acesta un apel pentru finanțări nerambursabile în sport, sprijinim 20 de proiecte cu 2,5 milioane de lei. O să lansăm încă un apel anul acesta pentru sportul profesionist unde ar putea să aplice și acest nou club, tocmai pentru a-l susține în această fază incipientă. În același timp, cum a spus și președintele Simonis, suntem optimiști că și businessurile locale și nu numai vor vedea această oportunitate de a se promova împreună cu acest nou brand care renaște. Dacă am spus la început că sportul are acest rol important, vreau să subliniez că speranța noastră, bineînțeles, este că prin această echipă putem să motivăm și mulți copii și tineri din Timișoara să practice sport, să joace fotbal și să aibă visul să ajungă chiar și jucători. De aceea pentru noi e foarte important acest element de pepinieră. Și la fel e și important să dezvoltăm mai departe infrastructura pentru pentru toți în Timișoara. Noua bază sportivă de fotbal și nu numai, din Mehala, va fi gata în curând și abia așteptăm s-o dăm în folosință. Stadionul pe Calea Buziașului, Arena Eroii Timișoarei, este în grafic, suntem la peste 60%…

Îi urez mult succes domnului antrenor Dan Alexa!”, a declarat primarul Fritz.

Rectorul Florin Drăgan a subliniat din nou că infrastructura Politehnicii, care e aproape de renovarea tribunei de la Stadionul Știința, nu poate susține un club profesionist fără sprijin: „…E adevărat că mai trebuie un pic de infrastructură, dar aici aș felicita și pe domnul primar și pe domnul președinte pentru că și acea infrastructură, dacă ne uităm cum eram în urmă cu doi ani de zile, începe să se producă. Ea nu se putea produce peste noapte, dar începem să avem și infrastructură pentru antrenamente, și pentru copii. Pentru că iar stăteam în infrastructura Politehnicii. Și oricât ar fi Politehnica de mare, asta consumă resurse financiare. Atunci în încheiere să spun că sunt foarte mulțumit și bucuros că în sfârșit Politehnica Timișoara e a Timișoarei și a Timișului, nu e doar a Politehnicii și e meritul celor doi lideri care sunt alături de mine că au înțeles acest lucru și că facem împreună acest proiect. Sunt convins că vom ajunge în Liga I pentru că totuși Timișoara are o anumită forță. Iar în final o să spun doar atât: în ultimii ani noi am colaborat. Dan e extraordinar, ne-am mai și supărat, ne-am mai și …Eu la fotbal nu mai sunt implicat și nu mai vreau să fiu implicat, dar sunt convins că are capacitatea, fiind un sportiv emblematic al Politehnicii Timișoara din ultimii ani, să ducă echipa în Liga I. Mi-aș dori Liga Campionilor, cu două stadioane. Sper să și reușim asta”.

„În primul rând vreau să vă salut. E un moment important. Eu am mai trăit acum dacă nu mă înșel, patru ani, eu știu exact cât de greu a fost. Vreau să felicit pe domnul președinte al CJT, pe domnul primar, pe domnul rector, pentru că este un moment important pentru Poli… Am așteptat de foarte mult timp momentul ăsta. Cred că fiecare suporter al Politehnicii așteaptă clipa asta pentru că cred că în momentul ăsta avem șansa să revenim pe harta fotbalului. A fost o perioadă foarte grea. Este un proiect care a fost susținut și cred că este proiectul vieții mele pentru că sunt foarte implicat sentimental.


Îmi doresc foarte mult ca Poli. Am țintă obiectiv în doi ani de zile ca echipa să fie în prima ligă. Mulțumesc domnului președinte că s-a gândit la mine, domnului rector, domnului primar. Am o foarte mare responsabilitate. Este o perioadă importanță. Sunt conștient de ce mă așteaptă, dar am foarte multă foarte multă motivație. Îmi doresc sincer să ne îndeplinim obiectivele și în doi ani să jucăm pe stadionul nou din Timișoara, de ce nu, în Liga I. Vreau să mulțumesc celor de la Tunari. Într-adevăr am avut foarte multe discuții și am încercat să găsim soluții… Nu a fost o decizie ușoară, dar sunt motivat, îmi doresc să creez aici o echipă care să promoveze, să mulțumească suporterul!”, a concluzionat Dan Alexa.

Simonis a reiterat ideea că clubul va fi susținut cu ce sume are nevoie, mai ales că cheltuielile sunt mai mici în Liga 3. De partea cealaltă, Fritz a anunțat că va fi lansat un nou concurs de proiecte pentru finanțarea cluburilor profesioniste de sport. Cert e că în anii următori contribuțiile vor trebui să crească la ordinul milioanelor de lei.

Printre colaboratorii lui Dan Alexa în stafful tehnic al Politehnicii vor fi Ștefan Grigorie (ex-CS Tunari), Antonio Foale, antrenori secunzi și Mădălin Smaranda, antrenor de portari. De asemenea „Chirurgul” și-a exprimat dorința să colaboreze la prima echipă și cu un antrenor tânăr din Academia Politehnica.

Poli joacă un amical la Hațeg, cu Unirea DMO mâine, la ora 17, iar miercurea viitoare, la 17.30, va întâlni surpriza CS Sânandrei, la Carani, în turul 2 al Cupei României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.