
Un imobil situat pe Splaiul Nicolae Titulescu nr. 12 din Timișoara, aflat parțial în proprietatea ITM Timiș, a fost devastat în cursul lunii iunie 2024, după ce persoane ale străzii au pătruns în clădire. În urma acestui incident, autoritățile au transmis explicații privind situația clădirii și măsurile luate ulterior.
Conform unui răspuns oficial transmis de ITM Timiș, doar mansarda situată la etajul al treilea al clădirii se află în proprietatea instituției, deși întregul imobil figurează încă în cartea funciară pe numele ITM. După eliberarea clădirii, instituția nu a dispus de fonduri pentru asigurarea pazei și protecției acesteia.
„În luna iunie 2024, persoane necunoscute au pătruns în imobil, au deteriorat mecanismul de închidere al intrărilor și au sustras mânerele tuturor ușilor birourilor, cel mai probabil pentru a fi valorificate. Geamurile au fost sparte, iar în interior au pătruns și porumbei, accentuând starea de degradare a imobilului”, se precizează în răspunsul ITM.
În urma incidentului, ITM Timiș a aplicat măsuri suplimentare de securitate: au fost montate lacăte noi la uși, grilaje la intrări și în curtea laterală a imobilului. De asemenea, s-au realizat lucrări de curățenie și igienizare a spațiilor afectate.
Instituția menționează că, în prezent, imobilul este într-o stare avansată de degradare și nu deține sumele necesare pentru reparații, întreținere sau salubrizare. Cu toate acestea, ITM Timiș dă asigurări că, imediat ce vor fi disponibile fonduri, spațiul va fi curățat și igienizat atât în interior, cât și în exterior.
























În legătură cu atribuțiile de pază ale clădirii, Poliția Locală Timișoara a transmis că, potrivit Legii nr.
155/2010 privind organizarea și funcționarea Poliției Locale, actualizată, instituția nu are competență în asigurarea pazei obiectivelor private.
„Responsabilitatea pentru protecția clădirii revine beneficiarului, conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată”, se arată în răspunsul transmis de Poliția Locală.
Imaginile din interior indică faptul că imobilul nu a fost doar ținta unei vandalizări punctuale, ci a devenit locuință permanentă sau „loc de întâlnire” pentru anumite persoane.
Vă reamintim că cetățenii din zona Gării de Nord pregătesc un protest legat de condițiile din cartier, sediul abandonat al ITM Timiș fiind unul dintre „focarele de pericol” enumerate.

















