CSC Dumbrăvița, învinsă după ce a condus la Oradea

CSC Dumbrăvița, învinsă după ce a condus la Oradea

0
DISTRIBUIȚI

Foto: cscdumbravita.ro

CSC Dumbrăvița a fost învinsă, scor 2-3, în deplasare de FC Bihor Oradea, după ce alb-verzii au condus cu 2-0 în deplasarea din runda a 3-a a Ligii 2.

Oaspeții timișeni au condus devreme, din minutul 6, când Gladun a marcat cu capul în urma cornerului executat de Sofran. Mai mult, timișenii au marcat golul de 2-0 în startul părții secunde, prin Olariu (min. 55), cu ajutorul barei. Orădenii nu au cedat însă și au redus imediat din diferență prin Cocian (64).

Gazdele au egalat apoi prin Hora (74) în urma unei reluari cu capul. Iar Tescan a înscris golul decisiv în minutul 81. Timișenii au folosit în acest sezon al treilea portar. După erorile lui Berințan și Miklos, ultimul în Cupă, nici Brașoveanu nu a părut să fie mult mai sigur pe el.

Dumbrăvița a rămas cu trei puncte după trei runde, fiind momentan pe 12. De partea cealaltă bihorenii sunt pe primul loc, cu nouă puncte din nouă posibile. În etapa a 4-a elevii lui Florin Fabian joacă acasă cu ASA Tg. Mureș.

FC Bihor Oradea (antrenor Erik Lincar): Mocan – Cucu, Gal (60, Hora), A. Popa, Ban (60, Panait) – I. Filip (cpt.), T. Călin – Gunie (46, Tescan), Cocian, Stahl (60, Enceanu) – Chirițoiu (68, Tincău)

CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Brașoveanu – Butnărașu (88, R. Popa), Panaite, Misăraș, Gladun – B. Vasile, Ailenei (84, Adam) – Sofran (cpt.), Cibi (26, Pădurariu), D. Olariu – Cristea.

„În primul rând, vreau să-i felicit pe tinerii mei jucători pentru atitudinea avută și pentru determinarea din acest joc. Am întâlnit o echipă care e pe val. Știam că vom suferi, că vom fi dominați, pentru că Bihorul e o echipă cu jucători experimentați, o echipă cu pretenții și e și normal să fie așa.


Pe această cale, le doresc mult succes în continuare, să revină în elita fotbalului, dacă se poate. Jocul s-a desfășurat așa cum anticipam: cu momente de dominare a celor de la FC Bihor, cu o organizare bună defensivă din partea noastră și cu atacuri rapide pe tranziție pozitivă. Am reușit, iată, să conducem la un moment dat cu 2-0, însă, din păcate, factorul mental la tinerii mei jucători și-a spus cuvântul din nou și am căzut după primul gol înscris de Angelo Cocian. În sfârșit, e mult de muncă cu o echipă tânără. N-am avut nici soluții pe bancă. Am avut jucători accidentați, jucători suspendați. Dar fotbalul de asta e frumos: să treci de la agonie la extaz și invers. Din păcate, astăzi noi am trecut de la extaz la agonie și am ieșit înfrânți de pe teren. Le-am transmis băieților «capul sus!», i-am felicitat pentru atitudine. Trebuie să muncim în continuare și să luptăm pentru fiecare punct, pentru că vin meciuri foarte grele din care trebuie să scoatem maximum.

Obiectivul nostru este menținerea în Liga 2. Și, după cum ați văzut, strategia clubului este una axată pe jucători tineri, comparativ cu sezoanele trecute. Deci nu-mi revine o sarcină ușoară, dar sunt responsabil și asumat. M-am înhămat la acest obiectiv și îmi place să lucrez cu jucătorii pe care îi am, chiar dacă aș mai avea nevoie de două-trei piese cu maturitate, să zic așa. Dar e o echipă care încearcă să joace ceea ce îmi doresc eu. Sigur, mi-aș dori un joc mult mai ofensiv, dar sunt conștient de potențialul lor la ora actuală și trebuie să creștem de la meci la meci și să învățăm din ceea ce s-a întâmplat și în meciul trecut, cu Reșița, și în meciul de astăzi.

Tot ce am anticipat s-a întâmplat, pentru că știu slăbiciunile echipei noastre. Am anticipat că bihorenii vor abuza de centrări în repriza a doua, vor face schimbări cu Hora, cu Tincău. Am anticipat lucrurile acestea. Din păcate, n-am reușit să-i blocăm pe fondul acesta mental al nostru mai subțire, să spun așa. Însă din aceste lucruri trebuie să învățăm. Și eu învăț ca antrenor multe în fiecare zi și îmi doresc să evoluez, la fel și ei, ca jucători. Trebuie să ridicăm capul și să mergem mai departe!”, a spus Florin Fabian, antrenorul dumbrăvițenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.