Două spitale din Timișoara, incluse în rețeaua unităților finanțate prin programul „Plămân...

Două spitale din Timișoara, incluse în rețeaua unităților finanțate prin programul „Plămân artificial”

0
DISTRIBUIȚI

Șase noi spitale au fost incluse de Ministerul Sănătății în rețeaua unităților finanțate pentru tratamentul pacienților critici prin programul AP-ECMO, cunoscut și sub numele de „plǎmân artificial”. Printre acestea, Spitalul „Victor Babeș” și Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Ministerul Sănătății a anunțat marți continuarea dezvoltării programului național „Acțiuni Prioritare – ECMO”, care permite preluarea și susținerea artificială a funcțiilor vitale, oferind pacienților critici o șansă în plus la viață atunci când aceste funcții nu mai pot funcționa singure.

Marți a fost aprobată includerea unor noi unități sanitare în lista rețelei AP-ECMO.

Este vorba de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, Spitalul Clinic de Urgență „Prof.


Dr. Agrippa Ionescu” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, extinderea acestui program reprezintă un pas important pentru creșterea capacității sistemului sanitar de a răspunde eficient în situații de urgență majoră, salvând vieți prin acces rapid la tehnici moderne de suport vital avansat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.