O figură legendară a muicii timișorene, Puiu Lazaru a murit, vestea fiind împărtățită de către Toni Kuhn, pe rețelele sociale.
Cel pe care l-am chemat pe numele Puiu Lazaru a trecut pe alte frecvențe, iar trupul care i-a slujit timp de aproape nouă decenii va fi înmormântat în data de 25 august, la cimitirul din Calea Buziașului., a scris acesta.
Puiu Lazaru s-a născut în 1936 la Lipova. A fost chitarist improvizator de jazz și de muzică pop, pictor scenograf, designer. A învățat chitara cu Mircea Ișfan la Lipova/Radna, iar la București și-a completat instruirea cu dr. Lache Anghelescu (de la Orchestra „Electrecord”) și Gabi Mezei (de la Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii).
La Timișoara a fost audiat și îndrumat de prof. univ. dr. doc.Eduard Pamfil care i-a insuflat o mare pasiune pentru muzica clasică dedicată chitarei, făcându-l să înțeleagă că (potrivit aserțiunii lui Mozart) „un chitarist bun este o orchestră în miniatură”. Profesorul l-a apropiat în special de creația lui Francesco Tarrega. A fost pictor în atelierul de scenografie al Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara (1958-1964), apoi la Teatrul German de Stat (1964-1982), după care s-a transferat la Întreprinderea „Electromotor” ca designer industrial.Obținând atestatul de liber profesionist, a activat (paralel cu munca sa de plastician) și în calitate de orchestrant/chitarist în diverse orchestre din cadrul OJT și TAPL (rețeaua de restaurante).
A făcut parte din Clubul de jazz din TM, fiind unul dintre întemeietorii acestuia, pornind de la experiența și prietenia din anii de școală cu Richard Oschanitzky. Ca și acesta a abordat cu mare pricepere genul „bossa nova”, devenind și unul dintre improvizatorii (și mai ales armoniștii) timișoreni foarte apreciați.
A lansat pentru prima oară în România genul „Onda Nueva” (Noul Val) inițiat în 1968 de către venezueleanul Aldemaro Romero, un melanj al jazzului cu bossa nova. A abordat genul „swing” și repertoriul ce se numea în limbajul curent al practicienilor de jazz „standard” (evergreen).
Au rămas memorabile duo-urile sale cu saxofonistul timișorean Peter Wertheimer, azi stabilit în Israel. În 1990 a emigrat cu familia în Germania, unde a activat în diverse cluburi de jazz, iar după câțiva ani, revenind la Timișoara, s-a pensionat.
„De-a lungul anilor, l-am vizitat pe Puiu la „Amurgul” Buziaș – reședința lui confortabilă din ultimii 14 ani – fie singur, fie cu prieteni muzicieni….O descindere a avut loc în 21 Noiembrie 2024 de ziua lui de naștere – ultima. La inițiativa domnului Ionel Haţegan – cel ce conduce împreună cu fiul Horaţiu centrul Amurgul din Buziaş, i-am făcut o vizită-surpriză lui Puiu Lazaru, dragul nostru pionier al chitării de jazz din Timișoara. De această dată am fost în formula de trio: Valeriu Sepi (Phoenix), Dan Costineanu şi cu mine. I-am cântat “La mulţi ani!” pentru cei 88 de ani şi apoi câteva acorduri de blues, avându-l pe Sepi la percuţie. Este înviorător să vezi cum și-a păstrat umorul, memoria și pornirile ștrengărești. Cel mai mult, însă, mă impresionează starea de recunoștință care răzbate prin aprecierile sale la adresa personalului pensiunii. Un exemplu de artist care a îmbătrânit frumos! Niciun pic de amărăciune. O raritate, nu-i așa?Mulțumiri și din partea noastră colectivului pentru îngrijirea exemplară a lui Puiu și pentru primirea noastră atât de caldă! „, a scris Toni Kuhn.
