Biserica ortodoxă îl sărbătorește în data de 15 septembrie pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, ale cărui moaște sunt adăpostite în catedrala mitropolitană din Timișoara.
O viață petrecută în duhovnicie
Născut în orașul dalmațian Ragusa, în jurul anului 1568 într-o familie creștină de origine valahă și rămas orfan de tată la vârsta de 12 ani, a plecat cu mama sa la Ohrida să învețe carte, dar trei ani mai târziu s-a călugărit la mănăsirea Maicii Domnului din localitate, de unde avea să plece peste alți cinci ani la Muntele Athos, unde avea să trăiască 62 de ani. La început a intrat în obștea mănăstirii Pantocrator, unde, împreună cu alți monahi greci, români și macedoneni a învățat tainele duhovnicești desăvârșindu-și apoi chemarea ca sihastru, în pădurile din împrejurimi. Pentru sfințenia vieții sale a dobândit darul de a face minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi și în multe mănăstiri atonite în care era chemat a vindecat suferințele trupești ale călugărilor.
Vestea despre iscusința sa de a povățui suflete a ajuns până la patriarhul de la Constantinopol, care l-a numit egumen la mănăstirea Mănăstirea Sfântului Ștefan din Adrianopol, pe care a condus-o cu vrednicie timp de șase ani, fiind apoi numit stareț la mănăstirea Cutlumuș din Athos, ctitorie a domnilor Țării Românești. După o viață petrecută în duhovnicie, s-a retras în preajma mănăstirii Vatoped de pe muntele Athos dar vestit fiind în toate țările balcanice și cinstit ca sfânt încă din timpul vieții, în 1650, deși era trecut de 80 de ani, a fost hirotonit arhiereu și așezat în scaunul de mitropolit al Timișoarei la rugămintea românilor din Banat, iar bănățeanul Damaschin Udrea a devenit secretarul și biograful său și autorul cronicii „Annales Rerum Banaticarum”, din păcate pierdută.
Minunile Sfântului Ierarh Iosif cel Nou
În cei trei ani petrecuți în cetatea Timișoarei, a săvârșit mai multe minuni, chiar și pentru musulmani, în stăpânirea cărora se afla Banatul în acei ani și a alinat suferințele multor credincioși, vindecându-i de boli. Cea mai cunoscută minune rămasă în memoria locuitorilor este aceea prin care a stins cu rugăciune un incendiu izbucnit în partea de apus a Timișoarei, chiar în zi de mare sărbătoare. După ce mitropolitul Iosif a ieșit din biserică cu Sfintele Taine și s-a rugat cu lacrimi, Dumnezeu a trimis o ploaie puternică și s-a stins focul. În anul 1653 s-a retras la mănăstirea Partoș, unde, chiar de la sosirea sa, a vindecat o mulțime de bolnavi care, auzind de harul său, veniseră la biserică pentru a fi tămăduiți. Mitropolitul Iosif a mai trăit la mănăstirea Partoș trei ani în posturi și rugăciuni, tămăduind oamenii, iar în noaptea în care a închis ochii pentru totdeauna, clopotele din biserică au început să bată singure. A fost înmormântat în fața altarului din biserică, iar minunile săvârșite în timpul vieții, au continuat și după mutarea sa în lumea celor drepți.
Cum viața sa a fost presărată cu fapte bune și minunate, semne și minuni, a fost canonizat de biserica ortodoxă română în 7 octombrie 1956 iar moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Timișoara, prăznuirea lui făcându-se în 15 septembrie. În 1997, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a fost desemnat de Sfântul Sinod drept ocrotitor al pompierilor militari din România, în amintirea minunii prin care a salvat cetatea Timișoarei de incendiu, el fiind sărbătorit în fiecare an de formaţiile de pompieri, odată cu Ziua pompierilor militari.
La Catedrala Mitropolitană, care are și hramul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, prăznuirea acestuia începe în seara zilei de 14 septembrie, când are loc procesiunea cu Sfintele Moaște, și continuă în următoarele două zile.
