Ioana Szigeti: „Concursul care mi-a marcat activitatea muzicală este Folk Rock Revolution”

Ioana Szigeti: „Concursul care mi-a marcat activitatea muzicală este Folk Rock Revolution”

0
DISTRIBUIȚI

Căștigătoare a mai multor festivaluri de folk, Ioana Szigeti va fi prezentă la sfârșitul acestei săptămâni cu un recital în cadrul Festivalului FolkRock Revolution, ce va avea loc la Casa Tineretului din Timișoara.

„Am început să cânt la chitară la vârsta de 6 ani la Clubul Copiilor din Lipova, sub îndrumarea profesorului Codrin Drăgoi. De mică, îmi doream să particip la tot felul de concursuri, deoarece cochetam cu scena încă de la 4 ani, participând la concursuri de recitare în grai bănățean. Înainte de pandemie am decis că pot să aprofundez studiul muzicii, așa că de atunci iau lecții de canto. Chitara și vocea s-au îmbinat armonios, ceea ce m-a determinat să mă orientez spre muzica folk. Am participat la mai multe concursuri de muzică, printre care: Concursul regional de interpretare a muzicii folk «Sunetul muzicii». 2023 și 2025, obținând premiul 1. Concursul regional «In Memoriam Nicolae Pușcașu», în 2025 obținând marele premiul al categoriei. Concursul regional «Muzica ne poate uni», obținând locul întâi în 2023 și 2024, în 2025 obținând marele premiul al secțiunii folk”, a povestit Ioana Szigeti.

Ioana Szigeti a câștigat preimul unu în cadrul festivalului Folk Rock Revolution, care a avut loc în luna martie a acestui an și a fost invitată să cânte și la festivalul Gărâna Folk, unde a fost aplaudată îndelung de spectatori.

„Concursul care mi-a marcat activitatea muzicală este Folk Rock Revolution, desfășurat în martie 2025, unde am obținut premiul întâi.


Pe lângă faptul că am câștigat un premiu, am și avut oportunitatea de a cânta alături de mari artiști la festivalul de muzică folk de la Gărâna. Consider că acest concurs mi-a oferit noi perspective de afirmare, dar și dorința de a îmi aprofunda cariera muzicală care a fost pornita doar de la un simplu hobby”, a mai spus Ioana Szigeti.

Folk/Rock Revolution revine în Casa Tineretului în zilele de 20 și 21 septembrie, unde spectatorii vor avea parte de două zile de concursuri, muzică, artă vizuală și solidaritate. Ca și la prima ediție a acestui eveniment, de această dată organizatorii au pregătit un concurs adresat tinerelor talente., la care se fac înscrieiri aici.

Folk Rock Revolution debutează sâmbătă 20 septembrie de la ora 15 cu concursul muzică folk trupe sau grupuri, care va fi urmat de recitaluri cu Călin Lupu, RaviHazard și Trupa Hara, care cu această ocazie va aniversa 25 de ani de activitate. Duminică de la ora 15 va avea loc concursul de muzică folk interpreți solo, care va fi urmat de recitaluri cu Ioana Szigeti, Dory, Țapinarii și Fără Zahăr. Pe parcursul evenimentului la fața locului va avea loc o expoziție de arte plastice a elevilor și studenților de la liceul și facultatea de arte din Timișoara. Donațiile de la locație vor fi oferite secției de cardiologie de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Fondurile vor contribui la achiziționarea de ecocardiograf și accesorii pentru identificarea și tratarea problemelor cardiace la cei mici. Evenimentul este organizat de Hazard Audio, alături de partenerii de la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Asociația Artmotion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.