
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost electrocutat vineri, 19 septembrie 2025, în timp ce efectua lucrări de mentenanță la stâlpii de pe strada Traian Doda din Caransebeș. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de pompieri, ambulanță și poliție.
Pompierii din cadrul ISU Caraș-Severin au fost solicitați să degajeze victima, prinsă în firele de înaltă tensiune.
O autospecială de primă intervenție și comandă, una pentru intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ au fost mobilizate pentru a gestiona situația. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai distribuitorului de energie electrică.
Bărbatul a fost coborât în siguranță și predat echipajului medical. El era conștient, dar a suferit arsuri de gradul II și III pe corp, față și membre. A fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, o sesizare a fost primită prin 112 în jurul orei 11:31. Polițiștii au demarat o anchetă, anunțând și Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.