
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost arestat preventiv, după ce iubita sa, o fată de 14 ani, a rămas însărcinată. Cei doi au avut o relație în perioada sepembrie 2023 – martie 2024.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus luni extinderea acţiunii penale față de inculpatul D.A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.
„În urma probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că în perioada septembrie 2023 – martie 2024, inculpatul D.A., major, în vârstă de 21 ani la data comiterii faptelor, a întreținut zilnic, cel puțin un raport sexual consimțit cu persoana vătămată C.E.R.A., minoră, în vârstă de 14 ani, respectiv până când minora a aflat că este însărcinată de aproximativ 4 săptămâni.
Raporturile sexuale au fost întreținute atât la domiciliul persoanei vătămate cât și la domiciliul inculpatului”, transmit, marți, procurorii.
Tânărul a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat în trecut pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de tânăr.