„Sezon de grafică la MNArT”: Tinerii artiști de la UVT dezvăluie secretele...

„Sezon de grafică la MNArT”: Tinerii artiști de la UVT dezvăluie secretele litografiei printr-o expoziție și un atelier demonstrativ

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul Național de Artă Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, continuă seria de evenimente reunite sub titlul „Sezon de grafică la MNArT”, un amplu program dedicat graficii contemporane, ce reunește nouă proiecte expoziționale menite să sprijine tânăra generație de artiști.

Joi, 6 noiembrie, de la ora 18:00, în galeria L a palatului baroc, va avea loc vernisajul expoziției „Litografia – lumea în care cerneala întâlnește piatra și imaginația prinde formă”, care reunește lucrări ale studenților specializării Grafică din cadrul Facultății de Arte și Design, realizate prin tehnica litografiei, care reflectă varietatea, sensibilitatea și caracterul expresiei vizuale contemporane, iar în deschidere va fi prezentat un atelier demonstrativ, care va oferi publicului ocazia de a descoperi îndeaproape procesul creativ specific acestei tehnici artistice.

Expoziția prezintă creațiile tinerilor artiști Adrian Murgulescu, Alexandru Dobre, Amalia Gogu, Ana Crețu, Ana Ianăș, Ana Purecel, Ancuța Iute, Andreea Demenescu, Antonia Pop, Bianca Șuldac, Bianca Varga, Christian Bács, Elena Luminița Bogdan, Ioana Alexandra Floarea, Isabela Crăguia, Krisztina Plasztin, Matei Butoi, Natalia Păun, Petra Tîmpianu, Raluca Alexandra Bogdan, Sara Sulea, Szilvia Kelemen, Valentina Bărbos și Vlad Maniu.

Lucrările tratează teme variate, unele inspirate de haosul naturii, altele de ritmul vieții urbane.


Tinerii studenți expozanți și-au dezvoltat creațiile pornind de la subiectele curriculare, abordându-le într-o manieră profesionistă. Astfel, rezultatele cercetării lor artistice nu sunt doar exerciții academice, ci expresii autentice ale unei generații care redescoperă și reinterpretează tradiția graficii contemporane, prezentate cu succes în cadrul unui spațiu muzeal.

Litografia (din grecescul lithos – „piatră” și graphei – „a scrie”) este o tehnică de imprimare planografică bazată pe principiul repulsiei reciproce dintre ulei și apă. Artistul desenează sau pictează cu creioane grase, tuș sau transferuri fotomecanice direct pe o piatră granulată sau pe o placă de metal. Suprafața este apoi procesată chimic, astfel încât cerneala să adere doar la marcajele desenate. Fiecare matriță este imprimată manual prin presa litografică, rezultând exemplare de o fidelitate remarcabilă. Această tehnică este extrem de versatilă, permițând obținerea unor gradienți tonali subtili, detalii fine și culori vibrante care imită efectele de acuarelă sau cărbune – perfectă atât pentru printuri în ediție, cât și pentru experimente unice. Spre deosebire de gravură sau xilogravură, litografia nu necesită incizii fizice, ceea ce o face accesibilă libertății expresive. Inventată în jurul anului 1796 de Alois Senefelder, litografia a apărut dintr-o descoperire accidentală, aceea că un desen realizat cu un creion gras pe o placă de calcar poate fi transpus tipografic. Procesul, numit inițial „imprimare chimică”, se baza pe principiul conform căruia uleiul și apa se resping reciproc pentru a crea o imprimare de pe o suprafață plană. Această metodă a oferit o modalitate mai ieftină și mai ușoară de a duplica text și imagini. Inițial folosită pentru reproducerea partiturilor muzicale și hărților, tehnica s-a transformat într-un mijloc important de imprimare, utilizat deopotrivă în artă sau în tiparul comercial și va fi prezentată la muzeu, în cadrul unui atelier de tehnici grafice.

Expoziția va rămâne deschisă publicului până în data de 16 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.